Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Dacă ai prieteni urcă odată cu ei, dacă ai prieteni coboară odată cu ei... Indiferent ca plecăm să facem ceva bun și ajungem să facem ceva ce poate nu va fi decât amintirea unei nopți și a unei străzi pe care s-a mers de prea multe ori sau venim în brațele unor străini și străine brațe, totul se întâmplă oricum, chiar dacă vrei doar să dai fiori altora. Ceasul nu îmi arată timpul dar timpul îmi arată că a venit ceasul să mă implic, fie că fac bine sau rău și am făcut-o unind ce nu puteam cu ce mi-am putut dori pentru a crea o lume numai a mea în care am luat în ea doar pe cine am ales atunci și sper să fi meritat să mă rup apoi și a nu îi mai vedea, cel puțin pentru multa vreme... Nu dansul dictează ritmul și nu e nevoie de conștiența faptului că de la tine pleacă pentru a se duce la altul ori alta de la care să aibă doar de unde să se întoarcă la tine, pentru că drumul înapoi spre ceea ce a fost mai bun și ai putea pierde e mai greu și o mai bună pedeapsă decât a nu mai avea und...

Am numărat acum în gând. Am început să număr în ritm normal dar pe măsură ce mă întorceam în timp am fost cuprins de surpriza numărului de final… Se împlinesc 10 ani, atât de mulți ani mi se par, de când am plecat pe drumul ce mă ducea la Iași, spre facultate și spre oameni care vor fi mereu, cu mare onoare din partea mea către ei și în cel mai sincer mod, unii din cei mai importanți oameni din viața mea… Atât de multe amintiri cu bune și rele, cu multe zâmbete dar și cu lacrimi, cu uniri de destine, cu conducere pe ultimul drum al unei a treia bunici a mea, cu botezuri și cu sărbători frumoase, cu grija maternă și bunătatea uneia din foarte puținele doamne din viața mea.  Nu am acum cuvinte să exprim nodul din gât, să exprim ghemul de emoții ce împreună cu dorul de ea nu mă lasă să îi reamintesc exact cât de dragă încă îmi e, cât îmi doresc uneori de aici de pe mare să fac mai mult, să întorc timpul pe care l-am irosit și nu am ridicat telefonul să trimit un mesaj să verific ce ...

Tinerețe frumoasă ca un vis, visuri ce le pierzi dormind, dormi pentru a uita de lucrurile care rămân în urmă. Ești ocupat atunci când dormi și încetezi să îți mai pese de tine, tot ceea ce faci este să fi ocupat cu inconștiența. Orice altă lume este lumea ta și devine locul unde ai loc, locul unde îți poți da seama de diferențele dintre reminiscențele altor lumi. E locul unde zâmbești ca ți cum ți-ar păsa și când zâmbești îți dai seama că e locul unde ai crezut că vei trăi. A fi singur e doar o singurătate, una singură, la fel de singură și ea și e bine căci în felul acesta nu ai decât o singură singurătate de aruncat pentru a ajunge în locul unde ai crezut că trăiești. Crede din nou ca și cum ai sta sub ploaie așteptând norii să dispară pentru a putea țipa la soare. Gândește-te că probabil gândești. Vorbește ca și cum ai avea o voce. Vino mai aproape de marginea unei prăpăstii  ca și cum ai vrea să te arunci însă tot ce trebuie să faci este să te bucuri de priveliște. O prăpas...

Uneori se întâmplă lucruri ce ne surprind, ne plac și ne lasă cugetând atunci când se termină. Uneori lucrurile ce se întâmplă sunt banale precum un film la care te uiți din plictiseală și față de care nu ai nici o așteptare înafară de a te  distra temporar dar care apoi sfârșește prin a  te prinde, a te cuprinde și îți lasă lacrimi sau zâmbete pe chip. Uneori e artă, e arta de a spune o poveste, alteori e modul în care imaginile înlocuiesc mii de cuvinte sau e poate doar golul pe care rutina îl macină în tine și pe care sufletul îl umple cu artă pentru a te menține pe linia umanității. Uneori sunt replici banale sau prea profunde pe care nu le înțelegi decât prea târziu când diferite contexte le evocă și le aplică unor momente trecute din viața ta sau prea recente încât aproape par la prezent. Uneori sunt întrebări despre lumea reală comparată cu lumea din rătăcite filme, de ce acolo e într-un fel care e la fel, diferit sau la fel de diferit precum fiecare gând ce îți trec...

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...

De multe cuvinte nu am mai așternut rânduri. De multe timpuri nu am găsit puținul necesar de a fi ceea ce mă face diferit, diferit la fel ca fiecare dintre cei ce sunt în jurul meu. Azi mi-au trecut gânduri peste alte gânduri în care mă gândeam că sunt ceea ce alții văd în mine. M-am gândit că sunt indian căci mulți indieni de pe vapor mă văd unul de-al lor și îmi oferă salutari și vorbe și atenții ce alții nu le primesc deși le doresc. Ei cred că le semen, că le sunt aproape și probabil mă port mai deschis cu ei. Dacă sunt indian mi-a venit natural să întreb despre zei și legendele lor, am avut în minte imaginea lui Mogly din Cartea Junglei, mi-am imaginat că o să mă întorc în India să simt aromele, culorile și sălbăticia de acolo deși nu am fost niciodată în India. Tot la fel m-am gândit că sunt și ucrainean, rus pe cât sunt de român. M-am gândit că sunt marinar deși nu am cunoștințe ample de marinărie pentru că alții mi-au dat un carnet de marinar care să îmi ateste cunoștințele ...

Cu privirea sprijinită pe ceața de pe vârful munților Norvegiei, munți ce se bălăcesc în apa prea gri și prea rece, sub ploaia și norii ce aduc frig primăverii mă gândesc la ultima zi a celor 27 de ani și cum voi sărbători împlinirea a 28 pe data de 29 mai… Anul acesta mi-am depășit propriile speranțe și propriile-mi ziduri și am ajuns în locuri de vis și mi-e greu să număr câte vise s-au împlinit de când am plecat cu casa pe valurile mărilor și oceanelor lumii. Am făcut ce au făcut și alții dar am făcut ceea ce nu am făcut niciodată și alții nu vor putea face vreodată… Cei 27 de ani au început acum 28 de ani și sper să îmi aduc aminte mereu de norocul de a scrie pe ale mele memorii tot ceea ce mă transformă în om împlinit cu povești uimitoare despre lumea cea mare și cei ce fac parte din ea, despre culori și uitare de sine cu uimiri de splendorile ce nu le vedem din prea multă grabă. 28 au început cu câteva zile mai devreme când lumea te face să te simți special și te oprește să te...

Uimit. Ignorant, mic, nou născut și nedrept. Umplut de viață, admirație și proaspete dorințe. Dublin e un oraș uimitor. Un amestec total de senzații, emoții a explodat în mine și la fiecare pas sau colț de stradă spuneam ceva ce compara ceea nu știusem niciodată despre Dublin cu ceea ce mă izbea prin prezență. Cultură și foarte multă tinerețe și clasă, etichetă sunt cuvinte care trebuie să nu lipsească din adevărul despre acest oraș care astăzi mi-a dat o nouă lecție despre cum nu trăim suficient pentru a afla cât mai multe despre lumea în care trăim. Am fost oarecum ignorant despre venirea în Dublin și starea de spirit îmi era neutră, eram interesat de a găsi mai mult un loc cu internet în care să mă pierd în legătura cu oamenii ce i-am lăsa acasă decât să mă pierd în frumoasa metropolă. Clădiri foarte moderne și clădiri foarte clasice, totul aproape perfect îngrijit, spălat chiar, arhitectural uimitor îmbinat totul și nici un loc liber care să nu fie plantat cu ceva nou care să...

Zgribulit scriu, cu picioarele reci din cauza grabei ce m-a făcut să sar peste etapa de a îmi mai pune și șosetele, fericit și cu un mare sentiment de împlinire și cu mai mare deschidere spre partea bună a vieții. O umbra de lumină, fâșii de gri albăstrui cu mici note de verde, valuri de ceață, forme ce se schimbă la fel de repede cât clipești, asocieri de gânduri ce încearcă să compare ceea ce vezi cu ceea ce ai mai văzut, stele imense cum nu ai mai văzut pe alte ceruri vreodată, agitație de oameni și voci, explicații în multe limbi diferite a fenomenului căci fiecare vrea să înțeleagă ce se întâmplă în înaltul cerului, deasupra cerului, totul e parte din unicul fenomen al Aurorei Boreale… Particule cosmice magnetizate de apropierea de polii Pământului ce interacționează cu oxigenul și azotul din atmosferă formează un joc de culori ce are loc la zeci sau sute de kilometrii deasupra norilor. Culori de verde, gri, albastru, roșu, galben, un fel de curcubeu desfăcut de culorile sale î...

Narvik, oraș ascuns sub impunătorii munți ai Norvegiei, între munți de gheață și metal, fier, cea mai mare comoară subterană a recilor masivi… Narvik, orașul unde am ajuns în căutarea Aurorei Boreale… Dincolo de treptele ce duc spre lumea din afara vaporului se amestecau apa și gheața, zăpada și frigul. Un derdeluș aproape perfect pe zeci de metrii pe care cu nerăbdare am alergat dorind să alunec… Am reușit voluntar și involuntar, am eșuat voluntar și involuntar dar totul a fost de ajuns pentru a gusta din jocul de care îmi era poftă. Zăpada am calcat-o căutând locurile nepășite încă și cu marea Nordului în stânga, sub lumina orașului ce era dincolo de mare, la kilometrii am stat în liniște câteva clipe, de ajuns și ele… Deasupra-mi noaptea separa negrul său cu negrul muntelui de mii de metrii înălțime prin șuvițe de zăpadă ascunsă în crăpăturile acestuia. Am traversat calea ferată din apropiere, o cale ferată ce are un muzeu propriu datorită războiului mondial, al doilea, când ai...

Prima amintire ce va fi învăluită de timp și prefăcută în alte emoții. Am trecut dincolo de Cercul Arctic înconjurat de munți înveliți de zăpadă, de brazi cam goi dar colorați în nuanțe de munte, de oceanul prea rece, de vântul și norii prea gri violeți. Minute întregi de așteptare cu rost sub zâmbetul și privirea căpitanului ce avea grijă să nu îmi fie prea frig. Mai cald decât m-am așteptat datorită unui zid de calzi oameni, la fel pentru prima oară și ei traversând o linie nevăzută dar plină de mare încărcătură de suflet. Peisajul mi-a părut puțin rupt din fantastice filme și totul fantastic a fost prea real în acele câteva clipe unice cât a durat să îmbrățișez aventura de a explora cu mintea și totul Antarctica! Cu câteva minute de timp și minute pe hartă distanță de linia invizibilă a Cercului Arctic o mică insulă anunță momentul trecerii prin două elemente, ambele sufletești, un far alb ce vine să aducă lumina celor ce caută și un glob de bronz, o statuie ce e copie a marelu...

În repetate rânduri prin repetate locuri pe ale căror pământuri nu am apucat să calc… Se poate a fi într-un oraș fără a ști cum arată. Se poate a fi plin de bucurie pentru vremea bună ce ar face o vizită în acel oraș una memorabilă. Se poate a fi însă ocazii mai bune și lucruri bune se pot întâmpla pentru cei ce așteaptă precum și nenorocul de a rata ocazii pentru cei ce nu fructifică la timp. De prea multe ori ar trebui să mă întorc în acest oraș așa cum de prea multe ori a trebuit să urez de la distanță ”La mulți ani!” părinților mei ce sunt ambii născuți în aceeași zi. Gânduri spre ei fug iute și deși la distanță vorbe au putut fi rostite. E important ca în fiecare an să regăsesc aici urări către ei așa cum e important să se întâmple și bune și rele ca o familie să fie familie. La mulți ani părinților mei…

Atunci când cineva e tot ce poți ști, atunci când totul e rostul tău căci cineva a dat un sens vieții tale, atunci când regreți decât că nu a fost mai mult timp, atunci totul e logic. E logic să stai în fața unui mormânt și să continui să vorbești celui ce doarme despre tot ce în urma-i se întâmplă, acasă, despre cei ce sunt bucăți de suflet de voi împreună create… Tot atunci e natural să îi spui celui ce doarme acolo jos simplu ” Dacă ai nevoie de mine sau de ceva, sunt mereu aproape, în continuare …” Precum cai albi ce aleargă dinspre mare spre tine, precum vise alunecate din basme și atingeri de tot ce e mai cald și mai moale, precum șoaptele ce din buze îndrăgostite se culcă peste pielea ce se alintă precum în zilele ce cu nori sau cu soare te-au bucurat căci adormeai în brațele sale ce erau casa ta toată, totul devine elegant precum puful cel moale, precum hainele ce i le purtai ca să îi simți mirosul prea drag, precum genele-i ce i le adorai să le vezi căzând peste privirea c...

Amintirile pot fi ele singure sau pot fi alături de amintirile altcuiva. Același loc poate fi o amintire frumoasă pentru cineva și una îngrozitoare pentru un altul… Cât ai da să transformi o amintire urâtă într-un loc gol din memoria ta? Ce garanție ai că acel loc rămas gol va fi umplut cu o amintire mai bună? Când suferi și lacrimi curg fără voia ta te uiți la lumea din jur și te aștepți ca toți să îți vadă durerea și lumea din jur să se oprească și să fie alături de tine… Dar… Lumea din jur trece pe lângă tine văzându-și de ale ei bucurii și tristeți, de ale sale griji, de toate ce fac viața așa cum e ea și, atunci, te simți si mai singur, singură și mai plin(ă) de durere… Dar te-ai gândit că acesta e modul prin care viața te ajută să vezi că totul trece?

A trecut prima lună a anului și ultima zi a lui ianuarie mi-a adus o listă de emoții împlinite la care nu mă așteptam. Am trăit aventura numită Brazilia și unul din ale ei orașe, Manaus… Am vizitat în timpul zilei masca culturală a capitalei, am vizitat prima operă electrificată de pe marele râu Amazon dar care e și o operă arhitecturală ce datează de pe vremea baronilor ce au colonizat malurile imensului râu, am cunoscut un tânăr viitor amic și am intrat în locuri de importanță vitală în economia și viața politică a acestei țări. Ziua are mereu o noapte ce o urmează și spontani precum speranța am fugit de pe vapor alături de o colegă ( mereu plină de surprize, Suzana ) pentru a ne aventura în întuneric, într-o canoe prin ploi torențiale și fulgere pe râul Amazon, în junglă, la vânătoare e crocodili caimani. Noaptea a fost mirifică, roșul cerului străbătut de fulgere era reflectat de copacii negri ce sclipeau în străluciri ale sutelor de licurici ce se jucau printre ale lor ramuri. ...