Treceți la conținutul principal

Dincolo de aventuri au adormit trecuturi

Oriunde-e-dragoste,-acolo-sunt-si-eu..A trecut prima lună a anului și ultima zi a lui ianuarie mi-a adus o listă de emoții împlinite la care nu mă așteptam.

Am trăit aventura numită Brazilia și unul din ale ei orașe, Manaus… Am vizitat în timpul zilei masca culturală a capitalei, am vizitat prima operă electrificată de pe marele râu Amazon dar care e și o operă arhitecturală ce datează de pe vremea baronilor ce au colonizat malurile imensului râu, am cunoscut un tânăr viitor amic și am intrat în locuri de importanță vitală în economia și viața politică a acestei țări.

Ziua are mereu o noapte ce o urmează și spontani precum speranța am fugit de pe vapor alături de o colegă (mereu plină de surprize, Suzana) pentru a ne aventura în întuneric, într-o canoe prin ploi torențiale și fulgere pe râul Amazon, în junglă, la vânătoare e crocodili caimani.

Noaptea a fost mirifică, roșul cerului străbătut de fulgere era reflectat de copacii negri ce sclipeau în străluciri ale sutelor de licurici ce se jucau printre ale lor ramuri. Pădurea ecuatorială, o adevărată sălbăticie, jungla, au oferit o emoție unică ce merită păstrată.

Am ținut în brațe crocodilii prinși de vânători cu mâinile goale, am băut Cahpirinnia și am fost fericit să risc pentru aventură.

A doua zi am văzut Capibarra, frate mai mare a porcilor de Guineea și, mai apoi, cel mai dulce animal, leneșul, ce mi-a stat în brațe ca un prunc.

Tot în ultima zi a lui ianuarie am vorbit cu ”Prințul meu” și m-a fericit și mai mult faptul că l-am simțit în inimă, chiar la o așa distanță. Mi-a purtat noroc căci la câteva ore de fericirea de a vorbi cu el după atâtea săptămâni, totul s-a schimbat pentru mine pe vapor prin promovarea care am primit-o!

O lună minunată pentru care trebuie să îi mulțumesc lui Dumnezeu și tuturor celor ce m-au avut în grija lor…

Comentarii

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...