Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Uimit. Ignorant, mic, nou născut și nedrept. Umplut de viață, admirație și proaspete dorințe. Dublin e un oraș uimitor. Un amestec total de senzații, emoții a explodat în mine și la fiecare pas sau colț de stradă spuneam ceva ce compara ceea nu știusem niciodată despre Dublin cu ceea ce mă izbea prin prezență. Cultură și foarte multă tinerețe și clasă, etichetă sunt cuvinte care trebuie să nu lipsească din adevărul despre acest oraș care astăzi mi-a dat o nouă lecție despre cum nu trăim suficient pentru a afla cât mai multe despre lumea în care trăim. Am fost oarecum ignorant despre venirea în Dublin și starea de spirit îmi era neutră, eram interesat de a găsi mai mult un loc cu internet în care să mă pierd în legătura cu oamenii ce i-am lăsa acasă decât să mă pierd în frumoasa metropolă. Clădiri foarte moderne și clădiri foarte clasice, totul aproape perfect îngrijit, spălat chiar, arhitectural uimitor îmbinat totul și nici un loc liber care să nu fie plantat cu ceva nou care să...

Zgribulit scriu, cu picioarele reci din cauza grabei ce m-a făcut să sar peste etapa de a îmi mai pune și șosetele, fericit și cu un mare sentiment de împlinire și cu mai mare deschidere spre partea bună a vieții. O umbra de lumină, fâșii de gri albăstrui cu mici note de verde, valuri de ceață, forme ce se schimbă la fel de repede cât clipești, asocieri de gânduri ce încearcă să compare ceea ce vezi cu ceea ce ai mai văzut, stele imense cum nu ai mai văzut pe alte ceruri vreodată, agitație de oameni și voci, explicații în multe limbi diferite a fenomenului căci fiecare vrea să înțeleagă ce se întâmplă în înaltul cerului, deasupra cerului, totul e parte din unicul fenomen al Aurorei Boreale… Particule cosmice magnetizate de apropierea de polii Pământului ce interacționează cu oxigenul și azotul din atmosferă formează un joc de culori ce are loc la zeci sau sute de kilometrii deasupra norilor. Culori de verde, gri, albastru, roșu, galben, un fel de curcubeu desfăcut de culorile sale î...

Narvik, oraș ascuns sub impunătorii munți ai Norvegiei, între munți de gheață și metal, fier, cea mai mare comoară subterană a recilor masivi… Narvik, orașul unde am ajuns în căutarea Aurorei Boreale… Dincolo de treptele ce duc spre lumea din afara vaporului se amestecau apa și gheața, zăpada și frigul. Un derdeluș aproape perfect pe zeci de metrii pe care cu nerăbdare am alergat dorind să alunec… Am reușit voluntar și involuntar, am eșuat voluntar și involuntar dar totul a fost de ajuns pentru a gusta din jocul de care îmi era poftă. Zăpada am calcat-o căutând locurile nepășite încă și cu marea Nordului în stânga, sub lumina orașului ce era dincolo de mare, la kilometrii am stat în liniște câteva clipe, de ajuns și ele… Deasupra-mi noaptea separa negrul său cu negrul muntelui de mii de metrii înălțime prin șuvițe de zăpadă ascunsă în crăpăturile acestuia. Am traversat calea ferată din apropiere, o cale ferată ce are un muzeu propriu datorită războiului mondial, al doilea, când ai...

A trecut prima lună a anului și ultima zi a lui ianuarie mi-a adus o listă de emoții împlinite la care nu mă așteptam. Am trăit aventura numită Brazilia și unul din ale ei orașe, Manaus… Am vizitat în timpul zilei masca culturală a capitalei, am vizitat prima operă electrificată de pe marele râu Amazon dar care e și o operă arhitecturală ce datează de pe vremea baronilor ce au colonizat malurile imensului râu, am cunoscut un tânăr viitor amic și am intrat în locuri de importanță vitală în economia și viața politică a acestei țări. Ziua are mereu o noapte ce o urmează și spontani precum speranța am fugit de pe vapor alături de o colegă ( mereu plină de surprize, Suzana ) pentru a ne aventura în întuneric, într-o canoe prin ploi torențiale și fulgere pe râul Amazon, în junglă, la vânătoare e crocodili caimani. Noaptea a fost mirifică, roșul cerului străbătut de fulgere era reflectat de copacii negri ce sclipeau în străluciri ale sutelor de licurici ce se jucau printre ale lor ramuri. ...

Jurnal de călătorie Un deget spre o zare. Nu știu dacă a fost îndreptat spre miazăzi sau miazănoapte. Era un deget îndreptat spre un curcubeu ce unea într-un cuplu marea și un nor.După alte câteva clipe, spre aceeași sau spre altă zare, un alt curcubeu, poate același ce și-a scuturat iar culorile sau un alt curcubeu ce se dorea și el important pentru un alt nor și aceeași mare. În partea opusă, sub un mai mare și mai alb nor, un mai mic și mai colorat curcubeu s-a reflectat în apă, el singur spre deosebire de celelalte. Aproape de apusul soarelui, când norii se adunau a ploaie și a pastel totodată, un înalt arc a răzbătut printre valurile de nori și valurile de apă, un arc de culoare și culori ce săruta, susținea sau fugea de un alt curcubeu ce stătea la fel de arcuit deasupra-i… A fost o singură zi, ultima dinaintea mijlocului Oceanului Atlantic, cu o zi înainte de insulele Azore, o singură zi cu cinci curcubeie minunate ce mi-au făcut ziua mai largă, mai înaltă, mai bună. To...