Treceți la conținutul principal

Dublin, Irlanda, Anglia

Oriunde-e-dragoste,-acolo-sunt-si-eu..dublin

Uimit.

Ignorant, mic, nou născut și nedrept.

Umplut de viață, admirație și proaspete dorințe. Dublin e un oraș uimitor.

Un amestec total de senzații, emoții a explodat în mine și la fiecare pas sau colț de stradă spuneam ceva ce compara ceea nu știusem niciodată despre Dublin cu ceea ce mă izbea prin prezență.

Cultură și foarte multă tinerețe și clasă, etichetă sunt cuvinte care trebuie să nu lipsească din adevărul despre acest oraș care astăzi mi-a dat o nouă lecție despre cum nu trăim suficient pentru a afla cât mai multe despre lumea în care trăim. Am fost oarecum ignorant despre venirea în Dublin și starea de spirit îmi era neutră, eram interesat de a găsi mai mult un loc cu internet în care să mă pierd în legătura cu oamenii ce i-am lăsa acasă decât să mă pierd în frumoasa metropolă.

Clădiri foarte moderne și clădiri foarte clasice, totul aproape perfect îngrijit, spălat chiar, arhitectural uimitor îmbinat totul și nici un loc liber care să nu fie plantat cu ceva nou care să nu crească în altceva decât o un alt element arhitectural care să îți fure privirea și admirația.

Cai imenși și impunători prin clasa lor încă mai trag trăsuri de epocă, autobuze supraetajate în care am urcat pentru prima oara și care poartă prospețimea a culturii cinematografice pe ele, copaci înfloriți în culori de roz, lila, mov, alb în contrast cu sticlele gri, negre și pietrele clădirilor de epocă sau moderne, soare și fugitive ploi cu grindină, haine de calitate cusute de mână ca acum 200 de ani sau mai mult, uniforme școlare precum kilt-urile scoțiene, parcuri imense cu o iarbă prea verde și prea îngrijită la rându-i, viori și muzici mai noi, toate simultan, au creat o plăcută amintire și o promisiune despre a mai veni să cunosc mai bine capitala Dublin.

Uimit de acestea am lăsat pentru mai târziu mesajele mele de drag și de mai bine, de urări de ”La mulți ani!” dragelor mele Cristina precum și doamnei Georgeta însă rândurile acestea sunt către voi să vedeți că nimic nou nu va șterge bucuria să vă am în mine și să fiu cu gândurile la voi de ziua voastră de naștere.

Comentarii

hehe..ai fost pe aici si nu ai zis nmk..te mai indrumam si eu prin cateva locuri...ma bucur ca ti-a placut..ai f mare dreptate..e un loc incantator..oamenii sunt foarte primitori si caldurosi...cred ca asta conteaza f mult in mom in care vizitezi astfel de locuri..au cu ce se lauda..eu una m-am mutat aici.. :P

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...