Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Uimit. Ignorant, mic, nou născut și nedrept. Umplut de viață, admirație și proaspete dorințe. Dublin e un oraș uimitor. Un amestec total de senzații, emoții a explodat în mine și la fiecare pas sau colț de stradă spuneam ceva ce compara ceea nu știusem niciodată despre Dublin cu ceea ce mă izbea prin prezență. Cultură și foarte multă tinerețe și clasă, etichetă sunt cuvinte care trebuie să nu lipsească din adevărul despre acest oraș care astăzi mi-a dat o nouă lecție despre cum nu trăim suficient pentru a afla cât mai multe despre lumea în care trăim. Am fost oarecum ignorant despre venirea în Dublin și starea de spirit îmi era neutră, eram interesat de a găsi mai mult un loc cu internet în care să mă pierd în legătura cu oamenii ce i-am lăsa acasă decât să mă pierd în frumoasa metropolă. Clădiri foarte moderne și clădiri foarte clasice, totul aproape perfect îngrijit, spălat chiar, arhitectural uimitor îmbinat totul și nici un loc liber care să nu fie plantat cu ceva nou care să...

Atunci când cineva e tot ce poți ști, atunci când totul e rostul tău căci cineva a dat un sens vieții tale, atunci când regreți decât că nu a fost mai mult timp, atunci totul e logic. E logic să stai în fața unui mormânt și să continui să vorbești celui ce doarme despre tot ce în urma-i se întâmplă, acasă, despre cei ce sunt bucăți de suflet de voi împreună create… Tot atunci e natural să îi spui celui ce doarme acolo jos simplu ” Dacă ai nevoie de mine sau de ceva, sunt mereu aproape, în continuare …” Precum cai albi ce aleargă dinspre mare spre tine, precum vise alunecate din basme și atingeri de tot ce e mai cald și mai moale, precum șoaptele ce din buze îndrăgostite se culcă peste pielea ce se alintă precum în zilele ce cu nori sau cu soare te-au bucurat căci adormeai în brațele sale ce erau casa ta toată, totul devine elegant precum puful cel moale, precum hainele ce i le purtai ca să îi simți mirosul prea drag, precum genele-i ce i le adorai să le vezi căzând peste privirea c...