Treceți la conținutul principal

Simțim ce trăim când trăim

Dacă ai prieteni urcă odată cu ei, dacă ai prieteni coboară odată cu ei...

Indiferent ca plecăm să facem ceva bun și ajungem să facem ceva ce poate nu va fi decât amintirea unei nopți și a unei străzi pe care s-a mers de prea multe ori sau venim în brațele unor străini și străine brațe, totul se întâmplă oricum, chiar dacă vrei doar să dai fiori altora.

Ceasul nu îmi arată timpul dar timpul îmi arată că a venit ceasul să mă implic, fie că fac bine sau rău și am făcut-o unind ce nu puteam cu ce mi-am putut dori pentru a crea o lume numai a mea în care am luat în ea doar pe cine am ales atunci și sper să fi meritat să mă rup apoi și a nu îi mai vedea, cel puțin pentru multa vreme...

Nu dansul dictează ritmul și nu e nevoie de conștiența faptului că de la tine pleacă pentru a se duce la altul ori alta de la care să aibă doar de unde să se întoarcă la tine, pentru că drumul înapoi spre ceea ce a fost mai bun și ai putea pierde e mai greu și o mai bună pedeapsă decât a nu mai avea unde să te întorci sau la cine să pleci.

Indiferent că urâm sau iubim a avea pe cineva care să îți provoace iubirea și ura este un mai mare vers al vieții decât a avea o pagină albă ce e pătată cu litere albe și ele pe care nu le poți citi deși stau așternute cu o lecție de mare valoare în fața ta. Măștile nu sunt coperți.

Simțim ce trăim când trăim din plin. Ce trăim sunt oamenii care ne-au fost mereu lângă și i-am uitat dar care ne dau în continuare umbrela ce ne-ar ridica până dincolo de nori doar pentru a ne proteja de ploaia ce nu e din picături de apă ci picături de fapte rele și bune ce le-am făcut prea devreme sau prea târziu. Uneori alergăm când ar trebui să mergem și mergem când ar trebui să alergăm.

Indiferent că râzi sau plângi, totul se întâmplă într-un singur loc, la colțul buzelor tale sau ale altui om, buze ce cu doar un sărut pot fi ridicate în fericirea unui zâmbet sau coborâte în lacrimile unei zile când ai făcut o alegere de a rămâne în locul unde vei fi uitat.


Indiferent că plecăm sau venim, urâm sau iubim, simțim ce trăim când trăim din plin, ceasul nu îmi arată timpul, nu dansul dicteaza ritmul, indiferent că razi sau plângi, nu ești niciodată singur... Toți simțim măcar odată la fel.
Etichete:

Comentarii

Anonim a spus…
frumos spus....si intr-un mod care poate sa deschida ochi atunci cand nici nu stiai ca ii aveai inchisi:)
1 decembrie 2011 la 00:45
Floare De Colt a spus…
Un blog deosebit...un suflet minunat....
`floare de colt`
11 iunie 2012 la 08:49
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...
5 comentarii
Citeşte tot articolul

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...
7 comentarii
Citeşte tot articolul