Treceți la conținutul principal

Simțim ce trăim când trăim

Dacă ai prieteni urcă odată cu ei, dacă ai prieteni coboară odată cu ei...

Indiferent ca plecăm să facem ceva bun și ajungem să facem ceva ce poate nu va fi decât amintirea unei nopți și a unei străzi pe care s-a mers de prea multe ori sau venim în brațele unor străini și străine brațe, totul se întâmplă oricum, chiar dacă vrei doar să dai fiori altora.

Ceasul nu îmi arată timpul dar timpul îmi arată că a venit ceasul să mă implic, fie că fac bine sau rău și am făcut-o unind ce nu puteam cu ce mi-am putut dori pentru a crea o lume numai a mea în care am luat în ea doar pe cine am ales atunci și sper să fi meritat să mă rup apoi și a nu îi mai vedea, cel puțin pentru multa vreme...

Nu dansul dictează ritmul și nu e nevoie de conștiența faptului că de la tine pleacă pentru a se duce la altul ori alta de la care să aibă doar de unde să se întoarcă la tine, pentru că drumul înapoi spre ceea ce a fost mai bun și ai putea pierde e mai greu și o mai bună pedeapsă decât a nu mai avea unde să te întorci sau la cine să pleci.

Indiferent că urâm sau iubim a avea pe cineva care să îți provoace iubirea și ura este un mai mare vers al vieții decât a avea o pagină albă ce e pătată cu litere albe și ele pe care nu le poți citi deși stau așternute cu o lecție de mare valoare în fața ta. Măștile nu sunt coperți.

Simțim ce trăim când trăim din plin. Ce trăim sunt oamenii care ne-au fost mereu lângă și i-am uitat dar care ne dau în continuare umbrela ce ne-ar ridica până dincolo de nori doar pentru a ne proteja de ploaia ce nu e din picături de apă ci picături de fapte rele și bune ce le-am făcut prea devreme sau prea târziu. Uneori alergăm când ar trebui să mergem și mergem când ar trebui să alergăm.

Indiferent că râzi sau plângi, totul se întâmplă într-un singur loc, la colțul buzelor tale sau ale altui om, buze ce cu doar un sărut pot fi ridicate în fericirea unui zâmbet sau coborâte în lacrimile unei zile când ai făcut o alegere de a rămâne în locul unde vei fi uitat.


Indiferent că plecăm sau venim, urâm sau iubim, simțim ce trăim când trăim din plin, ceasul nu îmi arată timpul, nu dansul dicteaza ritmul, indiferent că razi sau plângi, nu ești niciodată singur... Toți simțim măcar odată la fel.

Comentarii

Anonim a spus…
frumos spus....si intr-un mod care poate sa deschida ochi atunci cand nici nu stiai ca ii aveai inchisi:)
Floare De Colt a spus…
Un blog deosebit...un suflet minunat....
`floare de colt`

Postări populare

A oferi din ceea ce ne aduce fericire

“ A oferi ”. Acesta este modul prin care încă de la început micul nostru blog a reuşit să se transforme dintr-o simplă carte de gânduri într-o casă unde firavele gânduri îşi pot întâmpina cititorii. Numărul celor ce deschid uşa către lumea acestui blog a crescut, creşte odată cu timpul şi astfel, am ajuns la momentul în care putem încerca să combinăm utilul cu bucuria de a oferi mai departe la rândul nostru, altora. Oferim posibilitatea ca dumneavoastră să puteţi pune însemnele paginii dumneavoastre web, a afacerii dumneavoastre, a produsului pe care imaginaţia dumneavoastră l-a creat pe un spaţiu pe care îl punem la dispoziţie spre închiriere. Puteţi pune chiar imaginea dumneavoastră… Facem acest lucru pentru a sprijini o fundaţie, “ Şansă pentru Şansă ” pe numele ei, ce încearcă să construiască proiecte dedicate persoanelor diagnosticate cu cancer sau leucemie din România. Sumele obţinute din această închiriere a spaţiului web pe care îl oferim ca platformă publicitară

Nebun de alb, regina neagra pentru vesnicie

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat