Treceți la conținutul principal

Bate un vânt în grădina cu amintiri

la-zoo

Bate un vânt ce răsuceşte un nor pe cer şi îl alungă spre marginea orizontului, undeva deasupra unei păduri uitate în zgomot ce e plin de strigăte de copii şi părinţi ce fură din fericire…

Bate un vânt ce aleargă razele de soare până jos pe chipul aprins al pavelelor ce se încălzesc leneşe sub pătura de paşi amestecaţi, paşi familiari sau străini dar mereu bineveniţi.

Bate un vânt ce te duce printre amintiri şi paginile cu miros de atlas sau cărţi de poveşti cu personaje fantastice ce luptă cu animale fioroase sau care ajung să salveze eroii din acele basme păstrate în noi.

Bate un vânt ce gâdilă mustăţile unui tigru ce îşi fixează ochii calzi peste gratiile ce îl păstrează acolo pentru a ne ajuta să învăţăm despre locurile şi rudele sale ce ne cheamă, prin el, să le vizităm şi să ne bucurăm şi mai mult de culorile şi aromele lor…

Bate un vânt ce îţi răcoreşte fruntea pe care bobiţe de transpiraţie a emoţiei de a fi înconjurat de atâta real şi prezent se aşează. E un vânt ce îţi arată cum frunzele pot fi jucăuşe la fel precum puii de urs ce se cred viteji în ţarcul lor, precum iezii de căprioară sau poneii ce aleargă aceste frunze pentru a le completa jocul. Un vânt ce amestecă firele de iarbă pe care stă leneş un leu şi pe a cărui coamă tresar vrăbii guralive. E un vânt ce unduieşte oglinda unui lac artificial dar ce e casă dragă pentru un hipopotam vecin cu un elefant prea celebru şi care primeşte, mulţumind parcă din priviri, fructele ce le oferă restul de copii.

Bate un vânt ce trişează şi aruncă mai departe bucăţile de pâine când se organizează jocuri precum “cine aduce mai aproape de marginea cuştii pelicanii sau lebedele” ce sfioşi sau maiestuoase se amestecă printre trestiile sau florile şi culorile altor păsări din zona lor.

Bate un vânt care poartă glasul strident al maimuţelor ce fură îngheţate din mâinile celor ce trec prea aproape de gratiile lor, maimuţe ce imită copii. Sunt copii care imită maimuţele şi totul devine un mare zâmbet surprins de părinţi pe camerele lor foto ce devin fotografii apoi mărturie a unei zile în mijlocul naturii din care facem parte.

Bate un vânt ce flutură penele unui struţ atât de înalt încât un copil se crede sub el ca sub un dinozaur fantastic, un vânt ce face bursucii mereu arţăgoşi să găsească noi motive de a sta îmbufnaţi.

Bate un vânt ce te poartă apoi spre casă şi te face să scrii rânduri despre amintirea a unei zile frumoase oricând, oricât de de des s-ar repeta.

Ce-ai zice să mergi mâine să simţi cum vacanta are locul ei în grădina zoologică ce te va încărca cu multă si dulce bucurie?

Comentarii

Anonim a spus…
Bate vantul peste sufletele lor..si totodata si peste ale noastre..cand eram mai mica imi doream sa fiu un animal..sa pot trai linistita si fara griji si prob cum vedeam la cei mai mari din jur...
Rafael a spus…
Amintirile. ... amintirile ne chinue ne bucura ne mihnesc ne veselesc si tot la ele apalam mereu.

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...

Nebun de alb, regina neagra pentru vesnicie

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii...