Treceți la conținutul principal

Ce am vorbit ultima dată cu Mădălina Manole

madalina-manole

Am vorbit cu Mădălina Manole o singură dată până ultima dată.
Era Mădălina Manole cea care avea o veste bună.

Am sunat-o într-o după amiază de iarnă. Eram începător şi nu am ştiut să îi vorbesc altfel decât deschis. Nu am ştiut să fiu prea politicos şi i-am vorbit la “per tu” într-o amabilitate sinceră şi deschisă. Lucram in Antena 1 şi am vrut să o invităm pentru o emisiune în care se discuta despre avorturi. Ea trebuia să fie în tabăra celor ce ar da orice pentru un copil când altele aleg să renunţe la al lor.

Am format numărul şi după prezentarea de rigoare am auzit mai mult gălăgia din jurul ei decât vocea ce o ştiam din melodiile de care voi vorbi mai încolo un pic. Gâfâia agitată, emoţionată, mi-a dat voie să îi spun despre subiectul emisiunii şi a zis, cu aproximaţie, doar atât:

“Nu pot să cred că îţi spun ţie întâi pentru că nu am apucat întâi să îmi anunţ măcar familia. Eu tocmai acum ies de la un doctor (…), am aflat că sunt însărcinată (…). Nu vreau să vin la o asemenea emisiune pentru că îmi doresc mult copilul acesta şi nu vreau nici măcar să abordez de azi acest subiect de frică să nu devină ca un semn conversaţia de acolo şi să ajung să nu mă pot bucura de vestea aceasta.”

Am felicitat-o, am dat vestea în redacţie şi am trecut apoi ignoranţi mai departe căutând înlocuitoare pentru ce aveam nevoie pentru acea emisiune.

Azi m-am gândit că avortul poate l-a făcut sub altă formă. A renunţat la copil însă probabil i-a făcut un bine. Nu ştiu scenariile, nu ştiu viaţa ei şi nu ştiu ce om era. Ştiu doar că un asemenea gest, dacă a fost sinucidere, a fost făcut sau poate fi făcut de un artist ce a avut măcar o dată lumea la picioare, din două motive din punctul meu de vedere… A apăra copilul de durerea ce ea ca mamă o poate transmite acestuia. Orice mamă oferă prin fiecare gest al ei şi o energie a sa ce o contopeşte sau o învăluie pentru protecţie pe cea a copilului ei. Dacă a avut dureri şi frici, Mădălina l-a apărat astfel pe cel mic.

Al doilea motiv ar fi singurătatea cu sine. Lumea e doar un loc plin de goluri şi cum am mai scris cândva, cred că ne creăm relaţii doar de teama de a nu putea împărţi ceva, cuiva. Doar că uneori dăm dar nu e primit.

Pentru mine Mădălina Manole a însemnat ca şi copil un mic stres. Nu suportam reclamele la şampon cu ea, nu îi vedeam frumuseţea părului de era “fata cu părul de foc”. Apoi melodiile ce TVR-ul le dădea obsesiv şi nu le înţelegeam până nu m-am îndrăgostit. Erau goale atunci şi fără rost. Necomerciale. Apoi, când am avut norocul de simţi iubire, melodiile, glasul a devenit sfâşietor şi unic. Aparte precum al Laurei Stoica, eternul meu idol feminin.

… Când am văzut-o live în TVR, cu părul de nuanţă brună, drept nu ondulat, ea cu o poziţie demnă şi foarte stăpână am admirat-o câteva clipe. Era feminină şi puternică.

M-am bucurat de melodiile Mădălinei mai mult cu un amic bun, Bogdan. Era fan al ei şi mă înnebunea la karaoke cu melodiile acesteia. Dar m-am distrat atât de mult cu el încât Mădălina devenise prilej de zâmbete şi acum, amintiri dragi cu el. Uneori râdeam amuzaţi şi făceam glume de parcă ne auzea Mădălina sau ne era complice. Atât.

Am vorbit prima dată pentru ultima dată cu Mădălina Manole fără să ştiu.
Îi mulţumesc pentru amintirile ce mi le-a dat fără să ştie.

2 comentarii

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…