Treceți la conținutul principal

Fericirea mea înseamnă a fi fericit fără a fi

a-fi-fericit-fara-a-fi

Sunt leapşa.

Un joc între bloggeri, ocazie de a fi obligat să scriu despre fericirea mea.

Aleg să vorbesc însă despre a fi fericit fără a fi…

Ce ştiu despre fericirea mea până acum…

Ştiu că sunt fericit atunci când sunt singur şi ascult muzică, uneori prea tristă alteori prea ritmată şi mi se pare că eu sunt cel ce a cântat prima oară de exemplu acea melodie, acel hit, că eu sunt vedeta şi lumea venită să mă vadă la concertele mele imaginare rămâne uluită de talentul meu. Sunt fericit să fiu vedetă fără a fi cunoscut.

Sunt fericit când ies pe stradă cu maxim încă un om şi fac fotografii la ceea ce văd. Ador să fac asta şi mi se pare că orice pe stradă devine frumos şi merită imortalizat şi mi se pare atunci că sunt parcă singurul ce vede anumite detalii ale unor lucruri din jur. Sunt fericit că ştiu că voi avea cândva propria mea expoziţie de fotografie fără a fi însă încă posesorul unui aparat foto.

Sunt fericit când stau şi citesc o carte ca mai apoi să mă ridic şi să mai construiesc ceva pentru fericirea “supuşilor” mei la vreun joc pe calculator. Sunt aşa fericit când adaug câte un pom de decor sau mai construiesc vreo statuie şi locuitorii regatului meu sunt mândrii de mine. Sunt fericit că pot să găsesc astfel, uneori, un mod de a evada fără a fi cel ce caută victime umane să îşi descarce nervii.

Sunt atât de fericit când uneori mă uit după soare şi mă trezesc râzând la el ca şi cum tocmai i-am zis un secret care rămâne al nostru. Soarele e aşa un drăcuşor simpatic şi zice glume tare faine. Sunt fericit că am imaginaţie fără a fi nebun de legat.

Îmi place când scriu foarte mult şi asta mă face în timp fericit. Să scriu pe blog, pe caiete şi pe plicurile de la facturi sau coperţile “spam-urilor” din cutia poştală, să fac stele şi semnături colorate ale numelui meu şi apoi să adun hârtiile în teancuri de amintiri. Am sacoşe pline cu hârtii care îmi aduc aminte de anumite zile. Sunt simple hârtii mâzgălite. Sunt fericit că pot să îmi amintesc de semnificaţia lor fără a fi încă senil. Vom vedea mai la bătrâneţe ce fac în legătura cu asta.

Mai sunt fericit când mi se pare că sunt mai deştept decât alte persoane şi mă arunc nervos în discuţii din care uneori nu înţeleg mai nimic dar ies cu fruntea sus că ajung să arăt că am ceva în căpăţâna mea cea cu nasul mare şi puţin strâmb. Mă simt fericit să fiu mai educat şi mă simt fericit că devin deştept fiind fericit să fiu curios. Oh doamne cât de curios sunt şi ce de întrebări îmi tot vine să le pun celor din jurul meu... Sunt fericit şi că despic firul în multe bucăţi, până la durere uneori. Sunt fericit de cum sunt ca om fără a fi important pentru mine dacă sunt uitat de prieteni atunci când le este bine.

Sunt alţii care cred despre mine că sunt diferit, profund, băgăcios sau prea elevat, prea bun şi că îi fac să se simtă mai slabi sau mai conştienţi că fericirea lor e mai mult materială sau cu mari şi adânci note de pur snobism. Sunt enervant pentru ei şi alţii însă mă caută şi se folosesc pur şi simplu de mine tocmai că sunt astfel.

Sunt fericit, cu siguranţă fericit, că trăiesc în trecut uneori şi sunt fericit că am fost atât de iubit fără a mi se cere mare lucru înapoi. Sunt fericit că am fost iubit fără a fi fost însă iertat pentru ce nu am mai ales să ofer bun.

Sunt fericit că încerc să fac ceva bun pentru alţii care au probleme mai mari decât mine, sunt fericit că mă distrez alături de alţii doar mergând pe stradă, prin parc, pe plajă, fără a ieşi la suc, cafele, băuturi, în localuri şi locuri unde să cheltui bani. Cu o sticlă de apă de 2 litri de la robinet în rucsăcel, o pereche de tenişi chinezeşti în picioare, o şapcă şi câteva glume, clipe în care apoi doar taci şi asculţi omul de lângă tine doar plimbându-te prin oraş pe străzi pur şi simplu, mă simt mai fericit decât majoritatea celorlalţi. Sunt fericit să fiu o amintire a mea fără a fi în viitorul cuiva.

Fericirea mea este să fiu nesigur de ce va veni pentru că aşa cred că visele mele se pot împlini şi cred în a da lecţii de a fi mai bun şi mai bine pentru alţii. Mă face fericit să cred că pot schimba lumea şi să lupt simplu sau învolburat pentru a salva oceanul şi minunile sale, să descopăr că sunt fericit şi mergând la concerte cu oameni cărora le ştiu doar numele şi atât. Sunt fericit când mint alteori doar pentru a scăpa de unele persoane. Sunt fericit să exist social fără a fi mulţumit de aceasta uneori.

Sunt fericit fără a fi. E doar o bucată din mine. Sunt fericit când sunt citit şi sunt fericit dacă întâlnesc oameni perfectibili şi care cunosc cuvântul evoluţie. Evoluţie pozitivă pentru cine e fericit să fie odată agramat de dragul acestui pleonasm fără a fi uitat că suntem oameni pentru a fi împreună şi mai târziu unii lângă alţii nu doar acum, aici şi acum. Vom trăi şi în viitor printre oameni, nu fi fericit doar cu clipa de acum. Pentru ca eşti fericit fără a fi fericit.

Dau leapşa mai departe fără a numi însă. Scrieţi despre fericirea voastră pe pagina de facebook a acestui blog, urmărind discuţia aici
7 comentarii

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…