Treceți la conținutul principal

Naşterea unui boboc de fluture

 Nasterea-unui-fluture 

E mic cât firimiturile uitate pe o frunză. E lipit de fraţii şi surorile sale de care se va îndepărta dacă va avea norocul de a nu fi şters de soare, şters de vânt sau de o gărgăriţă ce delicat îşi plimbă greutatea pe frunza pe care el a fost aşezat.

Nu creşte mult dar e sesizabilă cu ochiul liber diferenţa de viaţă cu care s-a încărcat până la transformarea într-o liniuţă plină de sucul frunzei ce o va devora imediat ce va scăpa de marginile oului mic din care va trebui să iasă şi să înfrunte lumea.

Câteva ore sau zile, după cum îi e felul, va goni printre umbre, pe trunchiuri de plante firave adunând viaţă şi crescând într-o omidă ce se colorează în nuanţele florilor ale căror frunze îi hrănesc trupul. Va aduna seva lor pentru că apoi va trebui să se retragă sub o mică stâncă sau să se ferească sub scoarţa unui arbore pentru a îşi modifica fiinţa întreagă, a se transforma cu durere, durere ce merită îndurată, pentru a deveni o formă de viaţă ce nu va mai fi decât o bucurie pentru ceilalţi.

Va începe prin a se înveli de ochii lumii cu fir de mătase ce îl va sufoca şi încorseta, va fi sub controlul ei şi chinuit de aceasta însă, la fel de bine, va fi protejat de orice natura i-ar fi aruncat asupra-i.

Cocoloşit în acest fel îl va durea să crească, să devină mai bun, mai frumos şi cel mai mult îl va durea să lase aripi să-i crească pentru că îi este teamă probabil să ajungă să zboare.

Va dormi îndurerat astfel o vreme până când curajul şi viaţa din el vor fi atrase de soare, de lumea pe care coconul a explorat-o pentru el şi timid, greoi, ud va ieşi o fiinţă nouă prin întregul său, sub ochii cerului tot.

Va aştepta câteva minute amorţit, minute periculoase când nu se va putea apăra, nu va putea fugi de vreo pasăre, un adevărat zmeu comparativ cu el, ce îl poate devora sau pur şi simplu frânge.

Dacă va avea noroc, aripile i se vor deschide şi usca, se vor umple de atâta culoare şi reflecţii de diamant mătăsos şi va putea zbura până la cea mai apropiată floare, a se încărca cu polen şi nectar ce o va duce ca un sărut altei flori. Va deveni purtător de iubire de la o floare la alta, uitându-se pe sine, fericit că bucură soarele şi florile cu culorile lui, cu faptele lui, că ajută fără a mai cere nimic. Doar dă înapoi dacă este lăsat…

Un fluture creşte dintr-un boboc de mătase, din viaţa altora ce a ştiut să o adune în el într-un fel în care să îl ajute să devină un purtător de iubire cu aripi. Poate de aici am ajuns să asociem fiorii dragostei cu fluturaşii din stomac ce ne gâdilă interiorul şi dau culoare celui sau celei ce o vedem…

Un fluture însă e uitat, ignorat şi devine nevăzut. E fragil, mic şi totuşi ne dă parfumul florilor ce se iubesc cu ajutorul lui, ne dă tremur pe buze când îl vedem şi ne dă soare în ochi când aripile lui îl reflectă spre chipul nostru.

Un fluture trece rapid printre noi dar scoate strigăt şi zâmbet din noi, ne face să întindem automat mâna spre el. Unii îl prind şi-l rănesc. Alţii ajung să îl admire cum zboară.

Un fluture nu trăieşte mult în această formă, păcat că nu ne bucurăm de el cât trăieşte oferindu-i din viaţa şi timpul nostru, sincer, fără a cere, fără a-l strivi.

Un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…