Treceți la conținutul principal

Naşterea unui boboc de fluture

 Nasterea-unui-fluture 

E mic cât firimiturile uitate pe o frunză. E lipit de fraţii şi surorile sale de care se va îndepărta dacă va avea norocul de a nu fi şters de soare, şters de vânt sau de o gărgăriţă ce delicat îşi plimbă greutatea pe frunza pe care el a fost aşezat.

Nu creşte mult dar e sesizabilă cu ochiul liber diferenţa de viaţă cu care s-a încărcat până la transformarea într-o liniuţă plină de sucul frunzei ce o va devora imediat ce va scăpa de marginile oului mic din care va trebui să iasă şi să înfrunte lumea.

Câteva ore sau zile, după cum îi e felul, va goni printre umbre, pe trunchiuri de plante firave adunând viaţă şi crescând într-o omidă ce se colorează în nuanţele florilor ale căror frunze îi hrănesc trupul. Va aduna seva lor pentru că apoi va trebui să se retragă sub o mică stâncă sau să se ferească sub scoarţa unui arbore pentru a îşi modifica fiinţa întreagă, a se transforma cu durere, durere ce merită îndurată, pentru a deveni o formă de viaţă ce nu va mai fi decât o bucurie pentru ceilalţi.

Va începe prin a se înveli de ochii lumii cu fir de mătase ce îl va sufoca şi încorseta, va fi sub controlul ei şi chinuit de aceasta însă, la fel de bine, va fi protejat de orice natura i-ar fi aruncat asupra-i.

Cocoloşit în acest fel îl va durea să crească, să devină mai bun, mai frumos şi cel mai mult îl va durea să lase aripi să-i crească pentru că îi este teamă probabil să ajungă să zboare.

Va dormi îndurerat astfel o vreme până când curajul şi viaţa din el vor fi atrase de soare, de lumea pe care coconul a explorat-o pentru el şi timid, greoi, ud va ieşi o fiinţă nouă prin întregul său, sub ochii cerului tot.

Va aştepta câteva minute amorţit, minute periculoase când nu se va putea apăra, nu va putea fugi de vreo pasăre, un adevărat zmeu comparativ cu el, ce îl poate devora sau pur şi simplu frânge.

Dacă va avea noroc, aripile i se vor deschide şi usca, se vor umple de atâta culoare şi reflecţii de diamant mătăsos şi va putea zbura până la cea mai apropiată floare, a se încărca cu polen şi nectar ce o va duce ca un sărut altei flori. Va deveni purtător de iubire de la o floare la alta, uitându-se pe sine, fericit că bucură soarele şi florile cu culorile lui, cu faptele lui, că ajută fără a mai cere nimic. Doar dă înapoi dacă este lăsat…

Un fluture creşte dintr-un boboc de mătase, din viaţa altora ce a ştiut să o adune în el într-un fel în care să îl ajute să devină un purtător de iubire cu aripi. Poate de aici am ajuns să asociem fiorii dragostei cu fluturaşii din stomac ce ne gâdilă interiorul şi dau culoare celui sau celei ce o vedem…

Un fluture însă e uitat, ignorat şi devine nevăzut. E fragil, mic şi totuşi ne dă parfumul florilor ce se iubesc cu ajutorul lui, ne dă tremur pe buze când îl vedem şi ne dă soare în ochi când aripile lui îl reflectă spre chipul nostru.

Un fluture trece rapid printre noi dar scoate strigăt şi zâmbet din noi, ne face să întindem automat mâna spre el. Unii îl prind şi-l rănesc. Alţii ajung să îl admire cum zboară.

Un fluture nu trăieşte mult în această formă, păcat că nu ne bucurăm de el cât trăieşte oferindu-i din viaţa şi timpul nostru, sincer, fără a cere, fără a-l strivi.

Comentarii

geodasilva a spus…
pot sa-ti folosesc textul intr-o campanie pentru lansarea noului site. astept raspuns pe office@geodasilva.com
Daca pana luni nu-mi raspunzi, consider ca e un acord tacit.
P.S. am ramas impresionat, sper sa fie textu tau.
GeoDaSilva

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...

Nebun de alb, regina neagra pentru vesnicie

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii...