Treceți la conținutul principal

Trei zile de ieri, trei zile de azi şi trei zile de mâine

Ieri am inventat pentru mine o nouă ocupaţie. Iubitor umanitar. Astăzi am citit câteva rânduri dintr-o fişă a postului pe care mi-l ofer…

“Zece mii de îngeri au plâns la moartea unui demon…”

“Într-un tunel întunecat singura lumină de la capătul acestuia este sufletul tău. Când tunelul se termină sufletul tău trebuie să strălucească pentru ca şi ceilalţi să poată ieşi din tunelurile lor…”

“Ofer unui străin tot ce am. Unui prieten nimic din ce ofer unui străin…”

“Libertatea este dorinţa de a fi închis…”

“Când o iei pe alt drum pentru a îţi evita destinul este posibil tocmai ca pe acel drum ocolitor să o ia şi acesta pentru a te evita…”

“Lumea se termină când se termină o bătaie de inimă. O bătaie de inimă se termină când începe lumea…”

“Iadul înseamnă să stai alături de alte două persoane despre care ştii absolut tot şi ele ştiu absolut totul despre tine…”

“Un om care doreşte să muncească pentru viaţa altuia nu are timp să o facă pentru că preferă întâi să stea lângă cel pe care vrea să îl ajute…”

Cândva în glumă am spus că “reprezint şi generez universul…”. Acum “reprezint universul pentru a îl regenera…”

“Trecutul se uită doar pentru a memora ceva nou. Uităm ce e nou pentru că nu memorăm nimic altceva apoi...”

Comentarii

eu, busola a spus…
Felicitari pentru blog, chiar imi place ! :)

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...