Acest articol nu va plăcea lumii. Nu are cuvinte frumoase, nu are versuri şi gânduri ce păşesc printre melodii de inimi îndrăgostite. Acest articol va fi judecat aspru de cei cu nasul pe sus.
Totul pleacă de la cuvinte şi timp. Totul pleacă de la oameni care au puterea ca prin câteva simple cuvinte să facă o mulţime de alte persoane să meargă uniţi spre un ţel. Oameni pe care noi îi vedem vedete şi care, prin puţine cuvinte, pot schimba cursul unei vieţi.
Un copil bolnav se uită cu ochi speriaţi către părinţii ce nu mai au bani să îi salveze viaţa şi care se umilesc prin ziare de mâna a doua după ce s-au umilit cerşind pentru un ban întâi rudelor, prietenilor mai apoi străinilor din jurul lor. Un părinte se uită cu ochii ce arată un suflet înfrânt dar care luptă din inerţie către ecranele televizoarelor unde vedete vorbesc despre bine, despre cum lumea poate fi schimbată într-un loc frumos pentru fiecare.
De ce e nevoie de emisiuni de zeci de minute să vorbești despre cum vei ajuta cândva pe cineva când ai putea în toate acele minute ca vedetă să mergi la o emisiune şi timp de 15 minute de exemplu să citeşti o listă cu 15 persoane, să citeşti al lor nume, prenume, boală şi număr de cont pentru ca acele nume, poate nume de copii să nu fie nume pe care oameni îndureraţi să le scrie pe cruci în cimitire?
De ce de exemplu, cei ce fac matinale la TV şi trezesc aproape zilnic România nu o trezesc decât cu spectacol şi nu o trezesc şi la realitate oferind alte 15 minute pentru a citi alte 15 nume de oameni care pot fi ajutaţi în acea zi să spere la viaţă?
De ce e nevoie de baluri de caritate şi prelegeri de zeci de minute pentru a enunţa o situaţie gravă a unor oameni fără speranţă când e de ajuns un singur cuvânt pe care eu cred cu tărie că e lăsat de cei cu nevoi ca ultimă variantă. E vorba de “Ajutor!”. De ce nu e de ajuns pentru noi ca români acest cuvânt din partea cuiva care are în inimă mai mult moartea ce vine curând a cuiva drag şi preferăm să mergem la dineuri de la care să plecăm enervaţi că nu era acolo şampanie?
De ce oferim zeci de lei pe reviste să vedem vedete în ipostaze tâmpite în care de multe ori îşi arată non valoarea şi nu dăm un sms, ce valorează un sfert din preţul acelei reviste, pentru a aduna bani pentru un om care nu mai cere deja medicamente, ci doar pâine?
De ce vedetele nu au rubrică pe site-urile lor pentru a ajuta cazuri ale unor oameni cu nevoi şi au în schimb rubrici în care cer ajutor pentru voturi pentru topuri la radio? De ce lor li se oferă ajutor în cazul acesta şi sute de oameni apasă butoane orbeşte pentru ei? Cred că ar trebui ca pe lângă petiţiile care împânzesc profilele vedetelor pe twitter, facebook, pagini web personale şi mass-uri pe mess în care cer drepturi de artişti să scrie petiţii în care să ceară să li se impută un procent din banii pentru prezenţa la emisiuni unde râd şi fac playback, bani care să meargă spre oameni ce trăiesc fără să mai aibă o viaţă… O vor face vreodată?
Vreau să vorbesc în acest articol despre timpul când poţi oferi ajutor cuiva.
Nu contează în ce constă ajutorul, ci când îl oferi. Degeaba ajuţi o familie să treacă peste decesul copilului lor ducându-le zahăr şi arpacaş pentru colivă când puteai să foloseşti 30 de secunde din timpul tău ca vedetă în care poate bei doar un ceai dietetic şi să încerci să ajuţi ca pruncul lor să nu moară. În ritmul acesta vom trăi într-o Românie plină de cruci puse la capătul unor morminte micuţe.
De ani de zile ne bălăcim în mocirla unei societăţi care atunci când îşi miroase propriile mizerii simte în schimb parfum de trandafiri şi se minte că totul se poate realiza.
Dacă pasă cuiva, trimiteţi acest articol vedetelor la care aveţi acces.
Comentarii