Treceți la conținutul principal

Înapoi către elena, înainte către Elena

Forward_by_erinbit

Bună Denis. Mă numesc Elena, este prima dată când citesc câteva rânduri scrise de tine şi pot spune că se vede cu ochiul liber că ai terminat psihologia.

Ești...profund în fiecare cuvânt. Inițial am tastat campanii umanitare pe Google… şi am ajuns la tine.

Am văzut un material într-o dimineaţă la tv cu Dani Oţil mergând în Braşov la Hospice, iar eu am ajuns în Braşov zilele trecute la raliu şi nu am avut curajul sa merg.

De aceea am intrat astăzi pe site-ul lor şi am reușit să găsesc un cont unde pot ajuta un copil.

Sper să îți pot scrie uneori şi să îmi poți răspunde. Simt nevoia să vorbesc cu cineva care să nu fie în faţa mea şi căruia să îi pot scrie orice. Mulțumesc.

Aceste cuvinte le-am aflat în căsuţa de mesaje. Vin pentru un străin de la o străină. Merg înainte pentru a ajunge la mine deşi poate uneori eu sunt înapoia celui, celei ce îmi scrie.

Sunt poate primele cuvinte ce le primesc de la un complet străin care a reuşit să ofere un ajutor unui copil şi care vorbeşte despre acesta după ce şi-a împlinit gestul, nu înaintea lui cum fac prea mulţi, lăsându-ne astfel plini de promisiuni neîmplinite.

Poate ar fi fost mai bine ca Elena să afle şi dacă poate sau trebuie să ofere pe lângă sprijinul financiar şi o îmbrăţişare acelui copil pentru că probabil şi de afecţiune mulţi duc lipsa. Afecţiune ce poate fi înţeleasă şi prin nevoia de a te deschide cuiva, aşa cum şi Elena simte nevoia.

Elena poate găsi în acel copil persoana căreia să poată scrie. Poate scrie despre orice greutate din viaţa ei sub formă de poveste, astfel greul ei se transformă în fericire pentru ea şi astfel bucură mai departe acel copil. Poate povestea ei, scrierile ei vor convinge un copil să înveţe să înveţe să citească mai bine şi să scrie şi poate acel copil va trimite o scrisoare de mulţumire fericită înapoi Elenei, mulţumire că Elena l-a ajutat să meargă înainte.

Când dai cuiva ce are nevoie pentru a merge înainte, ceea ce oferi se întoarce înapoi prin sinea ta. Îţi poţi zâmbi înapoi singur, singură, împlinit de modul cum ai mers înainte ca om.

Comentarii

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...