În spatele unui zâmbet

Note de puncte aruncate peste spaţiu şi nimicuri amestecate cu fire de păr amestecate cu memorii demult aruncate la un coş de gunoi ce zace la sute de kilometrii distanţă de mine.

Puncte de nimicuri aruncate ca nişte note ce sunt amestecate cu un trecut al unor memorii despre câteva fire de păr ce îmi zăceau rătăcite printre degete într-un loc la kilometrii distanţă amestecaţi precum nimicurile dintr-un coş de gunoi.

Un drum ce nu se repetă deşi mereu şi mereu nu îl doream pentru a îl vrea acum parte din viaţa mea la prezent şi tot ce aş repeta este să repet zilele ce se repetau atât de frumos când un zâmbet era suficient să ştiu că ai inima atât de fericită că mă aflu în spaţiul tău, aruncat acolo de destin pentru a deveni un nimic de gunoi în amintirile tale ce zac la sute de kilometrii distanţă în trecut precum nişte fire de păr aruncate după ce îţi faci o tunsoare nouă.

Un zâmbet era suficient să ai inima fericită, zâmbetul meu aruncat pe faţa ta suficient pentru a face spaţiul să nu pară un gunoi şi deşi ne aflam la sute de kilometrii eram amestecat cu emoţii ce mi-au zăcut în propria-mi sine pentru a se pietrifica în emoţii ce devin mai valoroase pe măsura ce se fosilizează în timpul ce a trecut până la clipa în care din nimic se va naşte zâmbetul tău atât de firav.

Un drum spre un zâmbet devine uşor legat de trecut şi va fi aruncat mereu cu capătul spre viitor, spre un spaţiu în care din nimic se nasc amintirile care vor aduce alte zâmbete ce vor cădea uşor pe chipul tău ca şi cum câteva fire de păr îţi gâdilă pielea ce zace de dorul de a fi atinsă de buzele unite într-un zâmbet ce va arunca la gunoi toate cele ce au fost rele pentru a face loc pentru curat şi mai bine.

În spatele unui zâmbet nu stă tot timpul un zâmbet dar când la sute de kilometrii observi o lumină nu o refuzi ci te arunci către ea alunecând prin spaţiul ce devine doar un loc de joacă pregătit să primească iar doi oameni care oricât de maturi ar părea au nevoie să devină cei doi copii ce erau când s-au cunoscut, copii adulţi ce au învăţat despre a creşte din greşeli aruncate la gunoi din greşeală.

“Nu te agăţa de trecut” este la fel de uşor precum a încerca să arunci un spaţiu ce se întinde pe sute de kilometrii la gunoi. Dar toate acestea sunt mai uşoare decât a nu regreta că trece greu timpul până când îţi voi săruta curând firele de păr pentru a te aduce pe drumul spre zâmbet.

Tot te iubesc, chiar şi azi când eşti în viaţa mea şi îţi mulţumesc că ai pus zâmbetul tău în spatele zâmbetului meu. În spatele unui zâmbet este doar tristeţea că am fost pus mereu primul când tu meriţi tot ce e mai bun întâi.

Te iubesc ca şi cum sute de kilometrii sunt două zâmbete ce nu văd decât un spaţiu ce merită umplut cu amintiri.

De ce agitaţia de cuvinte de la început?

Pentru a preţui liniştea de la sfârşit.