lynx. Zile după gratii

De data asta lynx-ul sunt eu.

Cândva m-am lăsat prins. Adus dintr-o lume, un imens univers de specii, animale, creaturi ce toate se înțeleg şi îşi împart lumea, îşi respectă şi iubesc cercul vieții…

M-am lăsat prins pentru că am avut încredere, pentru că am încredere, pentru că sper în înțelegerea şi evoluția omului, specia dominantă ce în dezvoltarea sa ar trebui să devină mai bun, mai perfecționist, mai aproape de sufletul naturii ce l-a creat şi care mă face să cred că gratiile în care m-au pus sunt doar fiare ce pot fi oricând date deoparte şi oricând, alături de mine va mai veni cineva din lumea mea, poate chiar specia mea şi să am o pereche.

Sunt în cușca mea pentru ca am ales. Acum eu știu deja ce înseamnă să fii in sălbăticie. Şi deși acolo era bine, eram acasă, eram liber, tot acolo eram in pericol ca un urs, un vânător să mă distrugă. Poate şi de aceea specia mea, lynx-ul, e pe cale de dispariție. Pentru a mă salva m-am lăsat prins, mă arat lumii şi am ajuns acel stăpân al cuștii mele unde toți vor să fie însa nu intra de teama că sunt neîmblânzit.

De atunci, de când am rămas în această cușcă, din care nu am încercat să evadez, nu am săpat gropi pe sub gardurile de sârmă, mulți au trecut pe lângă mine, m-au admirat, mă admira, îmi întind emoții de pe fetele lor trecătoare, îmi zâmbesc şi îmi bat în gratii.

Avantajul de a fi într-o cuşcă, de a fi la vedere? Ti se va pune pe gard o plăcuță cu detalii despre tine, toţi pot alege dacă să te placă, dacă eşti ce cred că ei că vor, nu pierzi timp creând legături explicând mereu aceleași lucruri pentru toți cei care sunt doar curioși.

Sunt închis zi de zi lăsat la vederea tuturor. Sunt diferit, sunt încă rege şi încă sunt mândru că aleg să fiu cel ce va aminti lumii că ceea ce am ca valori în mine nu trebuie să dispară.

În specia mea, cred, legăturile sunt pe viaţă, şi, când relațiile lungi se termină, așteptăm până când alt partener de viață merită o noua legătură. Poate de aia suntem pe cale de dispariție. Pentru că așteptăm să facem ceva de durată, să lăsam în urmă amintiri multe, frumoase, copii noștii.

De data aceasta lynx-ul sunt eu. Restul, sunt oameni ce vin şi trec şi îmi aruncă mâncare, zâmbete şi strigăte prin sârme, sperând  şi crezând ca așa mă hrănesc şi îmi oferă bucurie.

Eu rămân închis. În cușca mea e loc liber însă. Să fii în cușca mea nu înseamnă că nu mai ești liber, dar ar însemna ca toată lumea să știe că îmi aparții, că suntem împreună şi încercăm să o facem pentru cat mai mult timp posibil.

Acest articol e doar despre mine. E doar un scris de pe acea plăcuţă.

Sub ea o întrebare: poate nu sunt lynx?