Treceți la conținutul principal

Arta sau Moarte. Modern?

Frumusete sau grotesc? Multi il considera un geniu pe autorul acestor fotografii realizate "pe bune" cu mult mult timp inaintea aparitiei Photoshopului sau a altor programe ce ne ofera azi posibilitatea de a transforma o simpla si banala imagine intr-o capodopera de arta. Este geniu sau vreun bolnav cu mintea si cu sufletul? Este uman sa aduni cadavre si sa le redai o frumusete admirabila sau e mai bine sa le lasi sa "se odihneasca in pace"? Mie personal mi s-au parut absolut dementiale, in sensul bun al cuvantului, aceste fotografii insa din cauza controverselor iscate sunt curios care este si parerea voastra. Merita aceste lucrari pastrate sau ar trebui arse si uitate? Intrebarea mea ajutatoare este: Cine castiga nemurirea atat de mult cautata de fiecare muritor in parte? Artistul sau Cei ale caror cadavre le admiram in aceste imagini? Au obtinut ei astfel imortalitate? Sunteti invidiosi ca trupul vostru va putrezi intr-un mormant uitat in 10 ani de cei dragi si ca cei din imagini dimpotriva... se numesc.. arta? Autorul este Joel-Peter Witkin. Puteti gasi foarte multe imagini pe Google daca sunteti interesat de acest artist. Astept comentariile voastre. Doar apasati butonul comment si lasati impresia pe care o aveti: pro sau contra!

Comentarii

Anonim a spus…
Frumusete sau grotesc?
As zice frumusetea grotescului...Nu stiu daca se poate numi geniu Witkin asta ,dar ceea ce a facut e totusi arta..intr-o alta viziune decat cea clasica dar incontestabil arta.
Cat despre nemurire....cred ca nu o castiga nimeni in lumea asta...raman doar semne ale trecerii...
Anonim a spus…
Traiesti atat cat vor ceilalti, poti sa fii mort respirand sub acoperisul casei tale sau sa traiesti intr-o urna. Cam asa artistul a obtinut nemurirea prin Ceilalti, cadavrele insa nu cred ca obtin nemurirea prin fotografie. De invidie nu poate fi cazul nici in ceea ce priveste modelele nici a artistului, trebuie sa fii bolnav sa creezi dintr-o fetita decapitata in urma unui accident arta. Oricum sunt extraordinare pozele, rezultatul ramane si omul doar k artist - este genial. Imaginile reusesc sa imprime senzatii (la nivel organic), mie mi se par mortale (oops!). Este arta... "Din bube mucigaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi"
Crystal a spus…
M-am uitat pe mai multe fotografii de ale lui ...prima data mi-am spus "Wow...arata destul de bine ce face..." pana cand am vazut membrele..si hermafroditii ...si cainele taiat si umplut cu legume si fructe!!!
Raspunsul la intrebare : E GROTESC si bolnav.Ceea ce face el nu este arta...imi dau seama ca acel caine nu a fost omorat de el [sper] dar totusi ...

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...