Treceți la conținutul principal

Regasirea...

... iar in clipa in care o rugaciune este rostita pentru prima oara se naste un zeu... Timp de 4 ani mi-am dorit sa obtin din nou ceea ce lasasem in urma... strazi aglomerate de masini si oameni, strazi luminate de vitrine imense in care culorile te inunda doar pentru a contribui la avalansa de sentimente ce fierbe in interiorul tau. Am cautat cuvinte care imi suna dulce ca "acasa" si am mai cautat o draga bucata din mine pe care am pierdut-o in clipa in care am lasat totul in urma mea pentru a imi implini dragostea pentru... nou. M-am intors dupa 4 ani si mi-am amintit de cel ce eram acum ceva timp. Mie mi se pare ca eram mult mai bun decat acum. eram plin de vise, plin de incredere, plin de prieteni, plin de puterea de a ma uita in proprii ochi. Acum sunt altul. Credeam ca nu mai pot fi cel ce a fost odata si ca schimbarea mea va fi ireversibila. Si am inceput apoi sa visez. Am inceput sa visez cand am facut primul pas pe peronul garii orasului in care demult venea copilul din mine. Am inceput sa cred ca poate voi reusi pana la urma sa imi implinesc datoriile ce ma tin captiv intr-un oras care ma respinge si sa ma intorc in universul meu de copil. Ciudat.. era si o melodie cu numele asta... M-am regasit in aer... lumini... in intuneric si in glasuri. M-am regasit in priviri si o privire a fost cea care acum ma face sa lupt. Doi ochi cu gene lungi, frumos arcuite, doi ochi caprui care m-au trezit la realitate si m-au sustinut chiar daca pentru scurt timp. Acesti doi ochi vor pleca... sau voi pleca de langa ei. Acesti doi frumosi ochi sunt atat de departe si simt nevoia sa ii revad pentru a-mi oferi din puterea lor. Ochii acestia sunt ai fostei iubiri?... sunt ochii iubirii de acum?... Sunt ochii iubirii ce va veni?... Sunt ochii mei?
3 comentarii

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…