Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat
... iar in clipa in care o rugaciune este rostita pentru prima oara se naste un zeu...
Timp de 4 ani mi-am dorit sa obtin din nou ceea ce lasasem in urma... strazi aglomerate de masini si oameni, strazi luminate de vitrine imense in care culorile te inunda doar pentru a contribui la avalansa de sentimente ce fierbe in interiorul tau. Am cautat cuvinte care imi suna dulce ca "acasa" si am mai cautat o draga bucata din mine pe care am pierdut-o in clipa in care am lasat totul in urma mea pentru a imi implini dragostea pentru... nou.
M-am intors dupa 4 ani si mi-am amintit de cel ce eram acum ceva timp. Mie mi se pare ca eram mult mai bun decat acum. eram plin de vise, plin de incredere, plin de prieteni, plin de puterea de a ma uita in proprii ochi.
Acum sunt altul.
Credeam ca nu mai pot fi cel ce a fost odata si ca schimbarea mea va fi ireversibila. Si am inceput apoi sa visez.
Am inceput sa visez cand am facut primul pas pe peronul garii orasului in care demult venea copilul din mine. Am inceput sa cred ca poate voi reusi pana la urma sa imi implinesc datoriile ce ma tin captiv intr-un oras care ma respinge si sa ma intorc in universul meu de copil. Ciudat.. era si o melodie cu numele asta...
M-am regasit in aer... lumini... in intuneric si in glasuri. M-am regasit in priviri si o privire a fost cea care acum ma face sa lupt. Doi ochi cu gene lungi, frumos arcuite, doi ochi caprui care m-au trezit la realitate si m-au sustinut chiar daca pentru scurt timp.
Acesti doi ochi vor pleca... sau voi pleca de langa ei. Acesti doi frumosi ochi sunt atat de departe si simt nevoia sa ii revad pentru a-mi oferi din puterea lor.
Ochii acestia sunt ai fostei iubiri?... sunt ochii iubirii de acum?... Sunt ochii iubirii ce va veni?... Sunt ochii mei?
Comentarii
Cat despre ochii care-ti vor da putere...poate vor fi cei in a caror oglinda iti va placea sa te privesti..