Treceți la conținutul principal

Arta sau Moarte. Modern?

Frumusete sau grotesc? Multi il considera un geniu pe autorul acestor fotografii realizate "pe bune" cu mult mult timp inaintea aparitiei Photoshopului sau a altor programe ce ne ofera azi posibilitatea de a transforma o simpla si banala imagine intr-o capodopera de arta. Este geniu sau vreun bolnav cu mintea si cu sufletul? Este uman sa aduni cadavre si sa le redai o frumusete admirabila sau e mai bine sa le lasi sa "se odihneasca in pace"? Mie personal mi s-au parut absolut dementiale, in sensul bun al cuvantului, aceste fotografii insa din cauza controverselor iscate sunt curios care este si parerea voastra. Merita aceste lucrari pastrate sau ar trebui arse si uitate? Intrebarea mea ajutatoare este: Cine castiga nemurirea atat de mult cautata de fiecare muritor in parte? Artistul sau Cei ale caror cadavre le admiram in aceste imagini? Au obtinut ei astfel imortalitate? Sunteti invidiosi ca trupul vostru va putrezi intr-un mormant uitat in 10 ani de cei dragi si ca cei din imagini dimpotriva... se numesc.. arta? Autorul este Joel-Peter Witkin. Puteti gasi foarte multe imagini pe Google daca sunteti interesat de acest artist. Astept comentariile voastre. Doar apasati butonul comment si lasati impresia pe care o aveti: pro sau contra!

Comentarii

Anonim a spus…
Frumusete sau grotesc?
As zice frumusetea grotescului...Nu stiu daca se poate numi geniu Witkin asta ,dar ceea ce a facut e totusi arta..intr-o alta viziune decat cea clasica dar incontestabil arta.
Cat despre nemurire....cred ca nu o castiga nimeni in lumea asta...raman doar semne ale trecerii...
Anonim a spus…
Traiesti atat cat vor ceilalti, poti sa fii mort respirand sub acoperisul casei tale sau sa traiesti intr-o urna. Cam asa artistul a obtinut nemurirea prin Ceilalti, cadavrele insa nu cred ca obtin nemurirea prin fotografie. De invidie nu poate fi cazul nici in ceea ce priveste modelele nici a artistului, trebuie sa fii bolnav sa creezi dintr-o fetita decapitata in urma unui accident arta. Oricum sunt extraordinare pozele, rezultatul ramane si omul doar k artist - este genial. Imaginile reusesc sa imprime senzatii (la nivel organic), mie mi se par mortale (oops!). Este arta... "Din bube mucigaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi"
Crystal a spus…
M-am uitat pe mai multe fotografii de ale lui ...prima data mi-am spus "Wow...arata destul de bine ce face..." pana cand am vazut membrele..si hermafroditii ...si cainele taiat si umplut cu legume si fructe!!!
Raspunsul la intrebare : E GROTESC si bolnav.Ceea ce face el nu este arta...imi dau seama ca acel caine nu a fost omorat de el [sper] dar totusi ...

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...