Treceți la conținutul principal

Arta sau Moarte. Modern?

Frumusete sau grotesc? Multi il considera un geniu pe autorul acestor fotografii realizate "pe bune" cu mult mult timp inaintea aparitiei Photoshopului sau a altor programe ce ne ofera azi posibilitatea de a transforma o simpla si banala imagine intr-o capodopera de arta. Este geniu sau vreun bolnav cu mintea si cu sufletul? Este uman sa aduni cadavre si sa le redai o frumusete admirabila sau e mai bine sa le lasi sa "se odihneasca in pace"? Mie personal mi s-au parut absolut dementiale, in sensul bun al cuvantului, aceste fotografii insa din cauza controverselor iscate sunt curios care este si parerea voastra. Merita aceste lucrari pastrate sau ar trebui arse si uitate? Intrebarea mea ajutatoare este: Cine castiga nemurirea atat de mult cautata de fiecare muritor in parte? Artistul sau Cei ale caror cadavre le admiram in aceste imagini? Au obtinut ei astfel imortalitate? Sunteti invidiosi ca trupul vostru va putrezi intr-un mormant uitat in 10 ani de cei dragi si ca cei din imagini dimpotriva... se numesc.. arta? Autorul este Joel-Peter Witkin. Puteti gasi foarte multe imagini pe Google daca sunteti interesat de acest artist. Astept comentariile voastre. Doar apasati butonul comment si lasati impresia pe care o aveti: pro sau contra!

Comentarii

Anonim a spus…
Frumusete sau grotesc?
As zice frumusetea grotescului...Nu stiu daca se poate numi geniu Witkin asta ,dar ceea ce a facut e totusi arta..intr-o alta viziune decat cea clasica dar incontestabil arta.
Cat despre nemurire....cred ca nu o castiga nimeni in lumea asta...raman doar semne ale trecerii...
2 martie 2006 la 19:52
Anonim a spus…
Traiesti atat cat vor ceilalti, poti sa fii mort respirand sub acoperisul casei tale sau sa traiesti intr-o urna. Cam asa artistul a obtinut nemurirea prin Ceilalti, cadavrele insa nu cred ca obtin nemurirea prin fotografie. De invidie nu poate fi cazul nici in ceea ce priveste modelele nici a artistului, trebuie sa fii bolnav sa creezi dintr-o fetita decapitata in urma unui accident arta. Oricum sunt extraordinare pozele, rezultatul ramane si omul doar k artist - este genial. Imaginile reusesc sa imprime senzatii (la nivel organic), mie mi se par mortale (oops!). Este arta... "Din bube mucigaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi"
2 iunie 2006 la 14:53
Crystal a spus…
M-am uitat pe mai multe fotografii de ale lui ...prima data mi-am spus "Wow...arata destul de bine ce face..." pana cand am vazut membrele..si hermafroditii ...si cainele taiat si umplut cu legume si fructe!!!
Raspunsul la intrebare : E GROTESC si bolnav.Ceea ce face el nu este arta...imi dau seama ca acel caine nu a fost omorat de el [sper] dar totusi ...
8 iunie 2011 la 15:02
Trimiteți un comentariu

Postări populare

A oferi din ceea ce ne aduce fericire

“ A oferi ”. Acesta este modul prin care încă de la început micul nostru blog a reuşit să se transforme dintr-o simplă carte de gânduri într-o casă unde firavele gânduri îşi pot întâmpina cititorii. Numărul celor ce deschid uşa către lumea acestui blog a crescut, creşte odată cu timpul şi astfel, am ajuns la momentul în care putem încerca să combinăm utilul cu bucuria de a oferi mai departe la rândul nostru, altora. Oferim posibilitatea ca dumneavoastră să puteţi pune însemnele paginii dumneavoastre web, a afacerii dumneavoastre, a produsului pe care imaginaţia dumneavoastră l-a creat pe un spaţiu pe care îl punem la dispoziţie spre închiriere. Puteţi pune chiar imaginea dumneavoastră… Facem acest lucru pentru a sprijini o fundaţie, “ Şansă pentru Şansă ” pe numele ei, ce încearcă să construiască proiecte dedicate persoanelor diagnosticate cu cancer sau leucemie din România. Sumele obţinute din această închiriere a spaţiului web pe care îl oferim ca platformă publicitară
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Nebun de alb, regina neagra pentru vesnicie

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii
2 comentarii
Citeşte tot articolul

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat
Un comentariu
Citeşte tot articolul