Treceți la conținutul principal

Îngeri ce vorbesc prin gura demonilor

Uneori se întâmplă lucruri ce ne surprind, ne plac și ne lasă cugetând atunci când se termină. Uneori lucrurile ce se întâmplă sunt banale precum un film la care te uiți din plictiseală și față de care nu ai nici o așteptare înafară de a te  distra temporar dar care apoi sfârșește prin a  te prinde, a te cuprinde și îți lasă lacrimi sau zâmbete pe chip.

Uneori e artă, e arta de a spune o poveste, alteori e modul în care imaginile înlocuiesc mii de cuvinte sau e poate doar golul pe care rutina îl macină în tine și pe care sufletul îl umple cu artă pentru a te menține pe linia umanității.

Uneori sunt replici banale sau prea profunde pe care nu le înțelegi decât prea târziu când diferite contexte le evocă și le aplică unor momente trecute din viața ta sau prea recente încât aproape par la prezent.

Uneori sunt întrebări despre lumea reală comparată cu lumea din rătăcite filme, de ce acolo e într-un fel care e la fel, diferit sau la fel de diferit precum fiecare gând ce îți trece prin minte.

Uneori sunt lecții pe care le înveți cum nu te aștepți, de unde nu te aștepți, uneori din viața de zi cu zi, de la oameni cunoscuți sau străini, de la locuri care le vezi doar o dată sau de prea multe ori, alteori înveți doar dacă ai suficientă dorință de a vorbi cu tine însuți. Uneori poți învăța lecții mari din filme mici.

Uneori e nevoie doar de o idee pentru a crede în mai mult, în a schimba modul cum vei vedea de acum sau de mâine viața, despre cum vei crede în mai mult bine sau cum să faci mai mult bine sau cum să te ridic când nimic nu e bine unde ar trebui.

Uneori contează doar să vedem ce e real și să mulțumim că putem învăța să râdem de minciuni…

Uneori trebuie să crezi că îngerii există și că nu se vor opri de la nimic în a îți șopti la ureche vorbele de care ai nevoie, trebuie să crezi că îngerii pot lua orice formă care își trece prin cap acum sau oricât te-ai gândi și uneori trebuie să crezi ca, dacă e nevoie, îngerii se vor folosi chiar de gura demonilor din jurul tău pentru a face auzit mesajul lor.

Uneori, din acest motiv, trebuie doar să asculți toți oamenii din jurul tău, chiar de par demoni…

Comentarii

Anonim a spus…
Adevarul-minciuna, binele-raul, ingerul-demonul, realitatea-iluzia ne fac sa vibram deopotriva...cateodata ingerul se zareste doar prin ochii unui demon.
Rafael a spus…
"Realiate" spune cel de sus "anonimul" ce e de fapt realitatea ? Este vre-o definitie reala?
Anonim a spus…
Fiecare dintre noi suntem o definitie a ideii de om. Iar definitiile sunt infinite...

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...