Treceți la conținutul principal

Lacrimile unui pescăruş

Tears_Of_A_Dragon_by_Souvenirs

Suntem întocmai precum pământul pe care creştem. Peste trei sferturi creaţi din apă, pe o planetă acoperită de apă pe o suprafaţă de mai bine de alte trei sferturi.

Suntem nici prea departe de Soare, nici prea aproape de el, numai bine pentru a putea avea viaţă în această casă unde toţi avem loc. Precum ea, suntem nici prea departe de Bine şi nici prea aproape de Rău, la o distanţă numai bună să putem avea conştiinţa acestei balanţe.

Suntem o mare de oameni şi cu toate acestea suntem surprinşi de propriile valuri care ating, uneori precum o îmbrăţişare, pe cei din jur, alteori, de năvala cu care distrugem tot ce ne stă în cale.

Suntem o mare, însă, uneori, ne uităm pescăruşii. Ei sunt vocile ce completează vocea noastră, ei sunt cei ce ne arată că ne apropiem de un mal. Ei ne sunt cei ce ne alină şi mângâie cu aripile lor oglinda de apă şi tot ei ne arată ca deşi suntem o mare plină de mistere se poate pluti pe noi în siguranţă şi că putem ocroti. Ei sunt conştiinţa noastră curată.

În marea ce suntem ascundem creaturi minunate, balene albastre ce se ridică din valurile ce le salută în dansul lor greoi, le sărută sau se joacă cu ele, mulţumindu-le că sunt acolo să le amintească de cerul a căror culoare o poartă.

Aceste balene sunt amintiri ale noastre, amintiri ce pot trăi în sinea noastră şi care revin la suprafaţă să ne aducă memorii a ceea ce am fost, am avut, a oamenilor ce nu mai sunt lângă noi dar care ne-au îmbrăţişat sau ne-au spus “noapte bună” şi, astfel, să ne aducă puterea să trecem peste clipele când, pe oglinda mării ce suntem, se reflectă un cer mohorât.

De dragul unor bani le ucidem cu harpoane ce le străpung inima şi trupul ce poartă poate în el un alt trup ce aştepta poate să se nască. Ucidem amintirile ce le avem cu superficialitatea sau grijile prefăcute pentru a atrage atenţia altora, inutil totuşi. Ucidem amintirile ce le avem şi altele nu se mai pot naşte pentru că nu mai ai echilibrul ce poate crea din “nimic” un “ceva cald”. Probabil, amintirile tale din ultima vreme sunt legate de locuri de muncă, prietenii întreţinute la telefon sau aglomerări într-un mall. Nu mai ai balene albastre în tine care să se joace cu tine, nu mai ai amintiri despre tine, la vârsta ta de acum, despre cum mergi desculţ prin iarba cea verde, prin rouă sau, cum e a picta pe hârtie, omătul.

Singurele valuri ce vom mai putea să le ducem spre maluri nu vor mai fi create de balene albastre, nici de bătăile de inimă ale peştişorilor coloraţi ce sunt zâmbetele tale de copil, ci doar de unduirile crescânde, în cercuri, create de lacrimile unui pescăruş ce strigă la tine încercând să nu te lase să devii o mare moartă.

Eşti precum planeta pe care trăieşti. Doar că uiţi asta şi în lumea ta polii se schimbă, se schimbă josul cu susul şi tot ce mai faci e să te temi de premoniţii ale unei apocalipse ce vine doar dacă te uiţi pe tine însuţi.

Lacrimile unui pescăruş sunt dulci dar şi ele cad grele din inima lui. Ştii, acum îţi aminteşti să trăieşti… Ce frumoasă e această balenă albastră din tine, ce valuri curate îţi luminează zâmbetul minunat… Păstrează asta!
5 comentarii

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…