Stăteam rezemat cu bărbia sprijină de genunchi. Stăteam şi mă gândeam cum stăteam întins in mijlocul nopţii ascuns sub două sau trei gânduri.
Mă gândeam la inima mea, mă gândesc şi acum şi încerc să ofer în cuvinte puritatea cea dură a ideii ce a dormit alături de mine.
Ce am gândit?
“Inima mea e doar o coală de hârtie. După 9 ani, ştiu asta acum. E o simplă coală de hârtie pe care au fost scrise mereu nume, pe care apoi am încercat să le şterg pentru a rescrie un altul, ce am încercat să îl fac să dispară doar pentru a scrie apoi încă unul.
În inima mea e loc doar de un nume, probabil e o coală prea mică, probabil e o coală ce împrăștie cerneala până spre margini nelăsând loc liber unor altor cuvinte, unor alte nume de suflete.
În inima mea mi-a fost frică uneori să apăs cu guma prea tare pentru a nu frânge subţirimea colii şi, astfel, unele nume s-au scris peste cel anterior, uneori nemaiputând descifra al cui e numele ce îl purtam în inimă.
În inima mea cerneala cu care am scris uneori numele s-a uscat prea devreme, alteori prea târziu, întindându-se sau lăsând urme când am încercat să scutur coala de restul de gumă împrăştiată de la numele şterse din trecut.
În inima mea locul unde am tot scris aceste nume a devenit atât de firav, de subţire încât am ajuns să cred că dacă voi mai da vreodată cu guma va fi pentru ultima dată căci coala se va rupe, va fi găurită în acel loc şi oricât aş mai încerca, nu voi mai avea pe ce scrie numele cuiva, vreodată.”
În inima mea e doar stilou şi gumă. Nu mai e o altă coală, nu sunt metode moderne de a acoperi greşeli. Nu există pastă corectoare.
Stau şi mă întreb dacă să mai scriu vreun nume pe această coală firavă sperând că acum numele nu va mai trebui şters sau să las acel loc aşa cum e acum, liber, să nu continui restul de viaţă cu o inimă găurită dacă şi numele ce va veni va trebui şters?
Inima mea este precum o coală de hârtie. Măcar ştiu asta acum.
Oare ce arbore am doborât să creez această coală de hârtie?
Comentarii
Alina