Treceți la conținutul principal

Îndrăgostit de marea auzită printr-o scoică

Hello_Conch_by_Sugarock99

Valurile mării sunt unice. Fiecare val este diferit ca formă, culoare, înălțime, putere, mai înspumat sau mai prietenos, mai rece, mai cald, mai de departe venit sau mai plin de viaţă, fiecare are altă voce, alte cuvinte de spus sau lasă o altfel de urmă pe nisip.

Valurile mării se spune că pot fi auzite punând o scoică, un melc de mare la ureche. Credem asta de mici şi poate pentru că din această cauză suntem convinşi că ceea ce auzim este chiar vocea unor valuri care ne şoptesc dorul lor. Din valuri ne-am născut ca viaţă şi poate de aceea ne simţim chemaţi de sunetul ce îl auzim prin cochilia sidefată ce o apropiem de urechi.

Poate auzim însă glasul mării prin scoici pentru că în timpul vieţii acestora valurile ce erau sus, la suprafaţă, nu uitau să se uite în sinea lor, în adâncul trupului lor şi doreau să îşi imprime identitatea, destinul până şi în cele mai mici vietăţi, bucăţi de viaţă din jurul lor.

Poate scoicile, cochiliile melcilor de mare sunt sufletul valurilor mării prin care acestea dăinuie după ce au trecut în nefiinţă pe nisipul plajelor. De aceea auzim valurile prin ele când le punem aproape de ureche.

Valurile mării sunt poate ca oamenii. Fiecare val dar şi om este diferit de celălalt. Poţi ajunge să te îndrăgosteşti de mare prin sunetul valurilor ce îl auzi într-o scoică aşa cum poţi să te îndrăgosteşti de un om punând la ureche un telefon şi auzindu-i vocea. Trebuie doar să te asigur însă că acel om mai există şi că vocea ce o auzi nu e doar o închipuire a unui basm spus cândva.

Valurile mării sunt poate ca oamenii. Trebui doar să fii bun cu ele, să te laşi purtat de ele şi să ai încredere pentru a le lăsa să te poarte spre mal. Poate ar trebui să facem asta şi cu oamenii noi din viaţa noastră pentru a ne găsi malul într-o mare moartă, mare fără viaţă, aşa cum tinde să devină lumea ce se învârte în jurul nostru.

Poţi fi îndrăgostit de marea auzită printr-o scoică precum te poţi îndrăgosti de un om pe care îl auzi doar prin telefon. Te poţi îndrăgosti de cineva însă doar ca prieten şi asta e mai valoros ca sentiment decât să te îndrăgosteşti de cineva ca iubit.

Acum foarte curând, un val a spus mării “M-am îndrăgostit de mare… te iubesc, prietene!”…

Etichete:

Comentarii

Rafael a spus…
As vrea sa iubesc marea, dar marea nu iubeste,
As vrea sa iubesc pamantul, dar pamantul e rece si plin de intuneric,iubesc
21 februarie 2010 la 21:57
RA a spus…
imi amintesc cum stateam fascinata cu melcul la ureche si ascultam in tacere marea .. nu stiu ce imi spunea dar stiu ca ma facea fericita ...
19 aprilie 2010 la 01:31
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...
5 comentarii
Citeşte tot articolul

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...
7 comentarii
Citeşte tot articolul