Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Oamenii necunoscuți sunt cei ce te fac să îți cunoști și să îți recunoști de multe ori locul tău în acel moment în propria ta viață.  Oamenii necunoscuți sunt cei ce de multe ori nu îi uiți o bună perioadă de timp căci ecoul fostei lor prezențe și trecătoarele lor cuvinte rămân precum un vers eminescian, ”Azi o vedem și nu e...”, ca mărturie a unei teorii frumos expuse. Sunt cuvinte mai jos despre o viață atipică, o viață ce nu poate fi a oricăruia dar ale căror lecții despre putere, capacitate de a merge mai departe și a face și un dram de artă și bine în același timp pot fi însușite fără rușine. Am schimbat cuvinte cu Roberth Nicolas Nichifo r, un fotograf ce a făcut înconjurul lumii pentru a nu face fotografii ci pentru a a deveni imagine a unui om ce trăiește prin ceea ce face. El crede că n atura omului este ca acesta să fie liber .  Am vrut să scriu despre el la a treia persoană dar ca un om ce își asumă cuvintele nu îi cinstim asumarea aceasta decât pri...

În timp ce tu te minți eu zâmbesc. În timp ce tu crezi că lovești eu educ și împart zâmbete. În timp ce tu mă vezi invidios eu nu te mai văd deloc. În timp ce tu crești întrebând pe alții de faci bine eu am fost ajutat să fiu SINGUR suficient de bun să te ajut. Fii ca mine. Îți va face inima să bată pentru suflet nu pentru trup. Denis Ciumbargi

Dincolo de toamnă e vara și iarna. Depinde dacă privim înainte sau înapoi în această clipă. Înapoi e o întrebare ce a zăbovit câteva clipe pe buzele unei fete a cărei inimi privește și ea înapoi la lipsa de garanții emoționale ale viitorului. M-a întrebat ”De ce oare există oameni fără suflet?” Răspunsul meu vine din același înapoi și e atât de banal încât nu poate fi decât bun de oferit și poate îmbrățișa o inimă deschisă la citire... Răspunsul meu a zis: ”pentru a îl îmbogăți pe al nostru, pentru a ști, pentru a mă ridica poate plin de praf dar cu încă suficientă putere pentru a da un șut în fundul ce ne-a fost întors și astfel, în drumul meu spre înălțimi, să am dublu câștig”. Am fost comparat cu o privire mereu în sus și din nou, de jos, din josul amintirilor mi-a venit exemplul stemei rusești, emblematicul vultur cu două capete ce cu putere arată lumii grandoarea unei țări: ”Rusia e atât de mare încât e nevoie de două capete pentru a o cuprinde cu ochii”... Să ne uităm...

39 septembrie. Putea fi 19 dar am preferat să fie o dată ce are mai mare importanță. E data când am dat afară veșnicia în care mă scăldam. Am dat afară vorbe, doar simple vorbe ce mi-au fost spuse sub jurăminte false. Am vizitat un carnaval al deșertăciunilor instalat într-un ambalaj ce a știut să vândă dar nu a știut să ofere spectacolul necesar pentru a face totul credibil încât finalul să fie o plăcere sau dacă nu, măcar întârziat. Am fost într-un carnaval unde piesa de rezistență a fost camera oglinzilor ce distorsionează, ce te arată diferit de ceea ce ești, mai slab, mai gras, mai urât, mai frumos, mai sus sau mai jos, oricum numai diferit de ceea ce ești. E camera unde culorile se schimbă odată cu reflexia ta. E camera unde se instalează aversiunea față de propriile tale culori. Ne analizăm reflexiile și ne întrebăm cum am putea trăi dacă ce vedem în acele oglinzi ar fi real, reflexia în acel moment oricum e reală, dar, dacă nu ar fi doar un amuzament temporar de bâlci?...

Cuvintele se pot spăla. Detergentul ce le spală este de fapt un alt cuvânt ce vine să servească unui scop ce și el va fi spălat datorită unei stări de moment. Stările de moment nu ar trebui să definească scopurilor de durată și nu ar trebui nici să catalizeze decizii ce nu servesc timpului când e și bine. Există persoane pline de ele sau umpluți de alții dar care bat legile fizice și care fac cuvintele să rezoneze în ecouri. E ca și cum ai umple o armură din oțel cu nisip și cu toate acestea, urletele din interiorul ei reușesc să se folosească de spațiul gol dintre particulele de nisip și să îl prelucreze în așa manieră încât acel infim spațiu gol să pară la fel de mare precum naosul unei biserici goale. Dezavantajul e că în acest tip de oameni cuvintele frumoase sau gesturile bune ale altora nu reușesc să lipească particulele de nisip pentru a crea o masă mai omogenă, mai grea, mai plăcută manipulării, cimentate ce poate crea castelele de nisip, formele pe malul mării ce să...

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...

Tu: Ce faci? Eu: Ascult muzica... mă uit cum plouă... Tu: Nu-mi place ploaia. Eu: Pentru că e făcută din aceeași apă ce era pe pământ și acum milioane de ani? Pentru că readuce lângă noi ceea ce nu putem atinge? Și anume norii? Tu: Pentru că îmi amintește de lacrimi. Eu: Iar lacrimile ce au rău? Sunt doar ușurări ale sufletului, ale greutății din el Tu: Și amintiri ale acelor momente. Prefer soarele și lumina. Eu: Soarele produce ploaia. El consuma apa de aici și o aduce egoist spre el sub formă de nori. Ploaia însă e cea care alege să revină la noi. Tu: Mi-ar plăcea să locuiesc pe o insulă în Grecia. Eu: Tot inconjurat de apă. Crezi că pe insule nu plouă? Tu: Dar mai mult e soare. Eu: Și atunci soarele îți va aduce aminte de momentele ce îți fac sufletul să plângă. Și... De obicei e mai des soare decat ploaie. Deci e posibil să ai mai des amintiri ce te întristează. Tu: Să înțeleg că tu preferi ploaia. Eu: Nu. O prefer ca și pe soare. Are părți bune. Tu: De...