Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Inițial mi-am dorit ca titlul acestei scrieri să fie ”Un om necitit”... M-am întrebat singur apoi dacă lumea va crede despre el că e necitit, dacă e un atac din partea mea sau dacă e un joc de cuvinte în ”necitit suficient de alții”. M-am gândit apoi că oricare dintre variante sunt departe fie de mine, fie de factual, căci Frantz Adrian Diaconescu e un om citit, citit prin întelesul popular al cuvântului dar și al numărului de persoane ce îi urmăresc ” mugetările ”. Scriu despre el pentru că acum s-a depășit numărul de scrieri ale sale ce le-am citit și care au trecut de la simplă introspecție, învelită cu o muzică bună și un zâmbet în colțul buzelor, la o simpatie profesională pentru modul în care exprimă teme despre oameni ce au fost mereu prezenți cumva în viața fiecăruia, de parcă toți am împărțit același grup de prieteni din copilărie până în prezent, aceiași vecini, colegi la care parcă doar numele diferă.  Și mai plăcut în drumul parcurs în ”descoperirea” înț...

  Să strălucim precum un diamant în soare căci diamantele sunt pentru eternitate iar Soarele la fel. Mă gândeam însă nu e ziuă pentru eternitate. Cum am putea străluci ca un diamant noaptea? Dacă  eroii, destinul, ceea ce oferi și ceea ce primești, viziunile, iubirea, magia, culorile, să apreciezi ce ai înainte pierzi, aripile cu care am zbura, timpul ce se transformă în destin, visurile ce devin viziuni ale realității, puterea, iubirea de a fi liber, unicitatea, jocurile, iertarea, muzica, zâmbetul, atingerile, ritmul, cuvintele , dansul, voința, drumurile parcurse, fanteziile necontrolate, farmecul personal, sclipirile de inteligență, credința în ceva sau cineva, puterea de luptă, roșeala din obraji, îndrăzneala, romantismul, amintirile, captivarea față de o carte, nelimitarea, imaginația, gustul unor buze, șoaptele în ureche, privirile pe furiș, mirosul unei flori, așteptarea, răbdarea, evoluția, încercările reușite , iubitul, partenera, străinii  ce pot d...

Dacă ai prieteni urcă odată cu ei, dacă ai prieteni coboară odată cu ei... Indiferent ca plecăm să facem ceva bun și ajungem să facem ceva ce poate nu va fi decât amintirea unei nopți și a unei străzi pe care s-a mers de prea multe ori sau venim în brațele unor străini și străine brațe, totul se întâmplă oricum, chiar dacă vrei doar să dai fiori altora. Ceasul nu îmi arată timpul dar timpul îmi arată că a venit ceasul să mă implic, fie că fac bine sau rău și am făcut-o unind ce nu puteam cu ce mi-am putut dori pentru a crea o lume numai a mea în care am luat în ea doar pe cine am ales atunci și sper să fi meritat să mă rup apoi și a nu îi mai vedea, cel puțin pentru multa vreme... Nu dansul dictează ritmul și nu e nevoie de conștiența faptului că de la tine pleacă pentru a se duce la altul ori alta de la care să aibă doar de unde să se întoarcă la tine, pentru că drumul înapoi spre ceea ce a fost mai bun și ai putea pierde e mai greu și o mai bună pedeapsă decât a nu mai avea und...

Am numărat acum în gând. Am început să număr în ritm normal dar pe măsură ce mă întorceam în timp am fost cuprins de surpriza numărului de final… Se împlinesc 10 ani, atât de mulți ani mi se par, de când am plecat pe drumul ce mă ducea la Iași, spre facultate și spre oameni care vor fi mereu, cu mare onoare din partea mea către ei și în cel mai sincer mod, unii din cei mai importanți oameni din viața mea… Atât de multe amintiri cu bune și rele, cu multe zâmbete dar și cu lacrimi, cu uniri de destine, cu conducere pe ultimul drum al unei a treia bunici a mea, cu botezuri și cu sărbători frumoase, cu grija maternă și bunătatea uneia din foarte puținele doamne din viața mea.  Nu am acum cuvinte să exprim nodul din gât, să exprim ghemul de emoții ce împreună cu dorul de ea nu mă lasă să îi reamintesc exact cât de dragă încă îmi e, cât îmi doresc uneori de aici de pe mare să fac mai mult, să întorc timpul pe care l-am irosit și nu am ridicat telefonul să trimit un mesaj să verific ce ...

Tinerețe frumoasă ca un vis, visuri ce le pierzi dormind, dormi pentru a uita de lucrurile care rămân în urmă. Ești ocupat atunci când dormi și încetezi să îți mai pese de tine, tot ceea ce faci este să fi ocupat cu inconștiența. Orice altă lume este lumea ta și devine locul unde ai loc, locul unde îți poți da seama de diferențele dintre reminiscențele altor lumi. E locul unde zâmbești ca ți cum ți-ar păsa și când zâmbești îți dai seama că e locul unde ai crezut că vei trăi. A fi singur e doar o singurătate, una singură, la fel de singură și ea și e bine căci în felul acesta nu ai decât o singură singurătate de aruncat pentru a ajunge în locul unde ai crezut că trăiești. Crede din nou ca și cum ai sta sub ploaie așteptând norii să dispară pentru a putea țipa la soare. Gândește-te că probabil gândești. Vorbește ca și cum ai avea o voce. Vino mai aproape de marginea unei prăpăstii  ca și cum ai vrea să te arunci însă tot ce trebuie să faci este să te bucuri de priveliște. O prăpas...

Uneori se întâmplă lucruri ce ne surprind, ne plac și ne lasă cugetând atunci când se termină. Uneori lucrurile ce se întâmplă sunt banale precum un film la care te uiți din plictiseală și față de care nu ai nici o așteptare înafară de a te  distra temporar dar care apoi sfârșește prin a  te prinde, a te cuprinde și îți lasă lacrimi sau zâmbete pe chip. Uneori e artă, e arta de a spune o poveste, alteori e modul în care imaginile înlocuiesc mii de cuvinte sau e poate doar golul pe care rutina îl macină în tine și pe care sufletul îl umple cu artă pentru a te menține pe linia umanității. Uneori sunt replici banale sau prea profunde pe care nu le înțelegi decât prea târziu când diferite contexte le evocă și le aplică unor momente trecute din viața ta sau prea recente încât aproape par la prezent. Uneori sunt întrebări despre lumea reală comparată cu lumea din rătăcite filme, de ce acolo e într-un fel care e la fel, diferit sau la fel de diferit precum fiecare gând ce îți trec...

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...