Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

S-a născut ca o briză conturată în forma unui elefant aşezat pe un cer de opal. A coborât transparent pentru a se privi în oglinda unui râu ca apoi să îi neliniştească suprafaţa în falduri de valuri. A găsit apoi o piatră pe care a încercat să o plimbe alături de el dar care a rămas hotărâtă în loc alegând să fie mută la sunetul copilăriei micului vânt. A dat târcoale unei alei prăfuite şi când s-a decis să meargă pe acolo a traversat-o iute alungat de câinii ce se zbârleau de ciudă că frunzele îi dansau printre pletele transparente şi ele... A privit printre geamuri şi i-a fost foame de căldura ce sângele o aduce în inima oamenilor pe care îi vedea închişi între zidurile unor case ce trec printre timpuri  de culoare vineţie. S-a urcat pe frunze de iederă şi a coborât printre ramuri de trandafiri înţepaţi cu proprii lor spini. A oftat apoi privind cu ochi cenuşii cerul şi lumea rotundă şi, rătăcit pe drumuri moderne cu buticuri colorate, îşi îmbrăţişă trupul răcit de singurăt...

Uneori ridic privirea spre înaltul cerului şi văd umbra Soarelui ce stă nepăsător precum o iarnă aşezată peste o vară ce îşi închide ochii obosită de lumea ce a trecut pe lângă ea… Uneori privesc pe unde calc şi, cu privirea în pământ, văd stelele căzute şi sfărâmate, strivite de minţile înstrăinate de bunătate ale oamenilor ce trec peste ele fără a se murdări pe tălpi de praful strălucitor al acestora… Sunt oameni cu vârste prea mici dar care lovesc oameni mai mari, oameni mai mari ce poate au făcut în viaţa altora un bine precum aşa cum cei ce lovesc nu au ştiut să facă, alienaţi fiind de alcoolul, drogurile şi sunetele de bass ce agresiv le toacă firile nesusţinute de o personalitate proprie… Sunt oameni cu vârste mai mici ce lovesc oameni mai mari ce poate au suferit alungaţi fiind de toţi sau majoritatea ce legal măcar ar trebui să-i iubească şi astfel au trebuit să lupte cu viaţa la vârste mai mici decât a celor ce îi lovesc şi  judecă deşi cei ce îi judecă abia dacă şt...

E un “La mulţi ani!” târziu spus pentru voi, Gabriela C. şi Vali O. Linişte… Linişte deasupra cerului astăzi, linişte sub straturile de frunze ce se aşează la somn, pe firele de pământ, asfalt şi iarbă, frunze ce sunt grele de atâta soare adunat în ele… Deasupra cerului, ieri , am găsit uşor neliniştit un zefir , stea gânditoare pe cerul nopţii… Acelei stele i-am scris despre liniştea fericită a toamnei mele, astfel: “Toamna aduce multa căldură... Pentru mine nu e decât puterea de a trage concluzii... E un mod în care, oriunde mă plimb, în zilele când soarele se mai arată după nori, e o ocazie să văd cum totul ia culoarea căldurii... E ca şi cum tot ce a fost adunat vara ca raze de soare se dă mai departe pământului (căderea frunzelor)… Şi în Herăstrău de exemplu, mai apar mici boboci de flori care se încăpăţânează să mai iasă la iveală pentru a da şi culoarea lor toamnei, sau, veveriţele ce fac mormane de frunze şi se aruncă sau se joacă pe sub ele oferind jocul lor mişcăril...

“Aceleaşi gânduri mari au alte nume şi alţii iar le spun…” Azi am vorbit despre oglinzi ce au furat ceva din viaţa mea deşi vorbeam de viaţa ei. Azi mi-am zis că oglinzile în care mă uit şi m-am uitat mereu, oriunde am fost, mi-au purtat cu ele reflexia a celui ce şi eu l-am uitat. E vorba despre cel mai bun prieten imaginar pe care l-am avut şi pe care l-am înlocuit cu mine. Oglinzile sunt cele ce mi-au fost prietene adevărate privindu-mă cum plâng sau râd în faţa lor, cum stau singur sau fericit şi, tăcute, mi-au arătat că în orice obiect în care mă pot oglindi s-a aflat lângă mine prietenul meu imaginar de care, ele, au avut grijă. Prietenul meu imaginar e celălalt eu, acela ce îmi zicea să ies zâmbind din casă să pot zâmbi oricui pe stradă astfel încât cei cărora le zâmbesc să li se schimbe chipul în forme de întrebare “ Era oare cineva cunoscut de care nu îmi amintesc acum? ” sau “ Cine o fi sau de ce râde la mine?” pentru ca apoi să îşi dea seama că pe chipul lor a apărut ...

Note de puncte aruncate peste spaţiu şi nimicuri amestecate cu fire de păr amestecate cu memorii demult aruncate la un coş de gunoi ce zace la sute de kilometrii distanţă de mine. Puncte de nimicuri aruncate ca nişte note ce sunt amestecate cu un trecut al unor memorii despre câteva fire de păr ce îmi zăceau rătăcite printre degete într-un loc la kilometrii distanţă amestecaţi precum nimicurile dintr-un coş de gunoi. Un drum ce nu se repetă deşi mereu şi mereu nu îl doream pentru a îl vrea acum parte din viaţa mea la prezent şi tot ce aş repeta este să repet zilele ce se repetau atât de frumos când un zâmbet era suficient să ştiu că ai inima atât de fericită că mă aflu în spaţiul tău, aruncat acolo de destin pentru a deveni un nimic de gunoi în amintirile tale ce zac la sute de kilometrii distanţă în trecut precum nişte fire de păr aruncate după ce îţi faci o tunsoare nouă. Un zâmbet era suficient să ai inima fericită, zâmbetul meu aruncat pe faţa ta suficient pentru a face spaţiu...

Al doilea de doi ochi şi două voci care s-au găsit la plăcere şi în clipe lipsite de surâs. Al doilea de doi ce s-au apropiat şi în care cuvintele au devenit şi ele mai prietene şi mai uşor de spus. Al doilea de doi ce şi-au rupt mai mult barierele proprii ale unor firi mândre şi şi-au zis cât de importanţi devin unul pentru celălalt sau cât se bucură să ştie că pur şi simplu, chiar şi după multe multe momente de distanţă pot vorbi apoi iar ca şi cum nimic nu a trecut nevorbit. Al doilea de doi ce îşi aruncă mereu poduri pentru a le uni drumurile uneori paralele dar care visează că undeva, cândva, vor putea fi aproape împărţind mai multe clipe ca prieteni şi mai buni. Al doilea de doi de când ne-am lipit urechile de vocea celuilalt fără a le fi la fel de ruşine să ceară dacă e nevoie de ceva şi sincer nu ştiu dacă aş vrea să îi refuz ceva. Sper doar să nu ne schimbăm în mai rău în loc de bine şi dacă asta nu se va întâmpla atunci nimic nu ar trebui să intervină în a scrie despre ...

Sunt leapşa. Un joc între bloggeri, ocazie de a fi obligat să scriu despre fericirea mea. Aleg să vorbesc însă despre a fi fericit fără a fi… Ce ştiu despre fericirea mea până acum… Ştiu că sunt fericit atunci când sunt singur şi ascult muzică, uneori prea tristă alteori prea ritmată şi mi se pare că eu sunt cel ce a cântat prima oară de exemplu acea melodie, acel hit, că eu sunt vedeta şi lumea venită să mă vadă la concertele mele imaginare rămâne uluită de talentul meu. Sunt fericit să fiu vedetă fără a fi cunoscut. Sunt fericit când ies pe stradă cu maxim încă un om şi fac fotografii la ceea ce văd. Ador să fac asta şi mi se pare că orice pe stradă devine frumos şi merită imortalizat şi mi se pare atunci că sunt parcă singurul ce vede anumite detalii ale unor lucruri din jur. Sunt fericit că ştiu că voi avea cândva propria mea expoziţie de fotografie fără a fi însă încă posesorul unui aparat foto. Sunt fericit când stau şi citesc o carte ca mai apoi să mă ridic şi să mai con...