S-a născut ca o briză conturată în forma unui elefant aşezat pe un cer de opal. A coborât transparent pentru a se privi în oglinda unui râu ca apoi să îi neliniştească suprafaţa în falduri de valuri.
A găsit apoi o piatră pe care a încercat să o plimbe alături de el dar care a rămas hotărâtă în loc alegând să fie mută la sunetul copilăriei micului vânt.
A dat târcoale unei alei prăfuite şi când s-a decis să meargă pe acolo a traversat-o iute alungat de câinii ce se zbârleau de ciudă că frunzele îi dansau printre pletele transparente şi ele...
A privit printre geamuri şi i-a fost foame de căldura ce sângele o aduce în inima oamenilor pe care îi vedea închişi între zidurile unor case ce trec printre timpuri de culoare vineţie.
S-a urcat pe frunze de iederă şi a coborât printre ramuri de trandafiri înţepaţi cu proprii lor spini.
A oftat apoi privind cu ochi cenuşii cerul şi lumea rotundă şi, rătăcit pe drumuri moderne cu buticuri colorate, îşi îmbrăţişă trupul răcit de singurătate.
Îşi puse pe piept o palmă uşoară murdară de praful în care a fost tăvălit izbit fiind de un sunet de clopot aflat pe un vârf de clădire. Nimeni nu îl vede când e căzut la picioarele noastre...
Doar o bătrână aşezată pe o piatră, o bătrână cu ochii blânzi precum întunecimea unui lac adânc din care se nasc trestii unduioase, îl chemă şi, strângându-l în poalele fustei ei învechite, îi mângâie creştetul ca o bunică uitată de nepoţii plecaţi cu scuza unor vremuri moderne.
Un vânt este mereu singur pe lume şi uneori bântuie întristat doar în anumite locuri purtând acelaşi miros ce ne face să lăcrimăm de dorul a ceea ce am avut cândva o casă unde când eram copii ne jucam, un loc unde ne furişam în noapte să ne întâlnim cu alţi copii sau unde locuiam şi eram vecini cu oameni ce păreau că nu vor dispărea niciodată de lângă noi.
Un vânt este singur pe lume şi plânge pe la geamuri uneori. Îl auzim de multe ori... Deschide geamul, absoarbe-i în piept sărutarea şi lasă-l să îşi găsească cea din ultimă linişte în firele tale de păr.
Comentarii