Narvik, oraș ascuns sub impunătorii munți ai Norvegiei, între munți de gheață și metal, fier, cea mai mare comoară subterană a recilor masivi…
Narvik, orașul unde am ajuns în căutarea Aurorei Boreale…
Dincolo de treptele ce duc spre lumea din afara vaporului se amestecau apa și gheața, zăpada și frigul. Un derdeluș aproape perfect pe zeci de metrii pe care cu nerăbdare am alergat dorind să alunec… Am reușit voluntar și involuntar, am eșuat voluntar și involuntar dar totul a fost de ajuns pentru a gusta din jocul de care îmi era poftă. Zăpada am calcat-o căutând locurile nepășite încă și cu marea Nordului în stânga, sub lumina orașului ce era dincolo de mare, la kilometrii am stat în liniște câteva clipe, de ajuns și ele…
Deasupra-mi noaptea separa negrul său cu negrul muntelui de mii de metrii înălțime prin șuvițe de zăpadă ascunsă în crăpăturile acestuia.
Am traversat calea ferată din apropiere, o cale ferată ce are un muzeu propriu datorită războiului mondial, al doilea, când aici s-a blocat alimentarea cu fier pentru Hitler și Germania, lucru ce a dus la slăbirea forțelor acestuia și astfel s-a contribuit la finalizarea marelui război. Am traversat calea ferată pentru a mă apropia de casele simple dar atât de moderne prin simplitatea lor, atât de practice și am rămas surprins de libertatea ce o inspirau și de încrederea în oamenii cu care locuitorii lor se învecinau… Nu existau porți la gardurile ce limitau doar spații de menaj sau o mică parcare, ferestrele largi, curate, fără perdele, doar lămpi colorate și flori în geamuri, puteai vedea tot ce se întâmplă în casa fiecăruia și puteai vedea mobilierul, tablourile, farfurii și nu puteai să nu te abții să nu te gândești la cărțile de basme cu ”Spărgătorul de nuci” căci totul părea de un roșu aproape de cel al lui Moș Crăciun a cărui casă e și ea aproape aici dincolo de cercul polar…
Am avut poftă de iarnă, aici în Norvegia, în interiorul cercului Arctic am avut prima zăpadă a acestui an pe care am putut-o simți, cu dor și cu poftă…
Comentarii