Treceți la conținutul principal

vezi sunetul de porţelan ce scrie “curând vei fi găsit”

SONY DSC

Singur, spectator al unui spectacol pe a cărei scenă am fost actor.

Alături de apă, mi-am imaginat altceva decât va urma să fi fost şi, după strângerea de mână, mi-au tremurat picioarele şi trupul întreg pe podul ce se legăna sub paşii sincronizaţi doar pe final.

Neaşezat pe locul unde era să fi şezut pentru ca sufletul să şi-l fi tras, am călătorit spre pietrele puse cândva de străini pentru a sta cu spatele la apă şi cu privirea fixată de sub cozorocul ce mi-ar fi atins nasul.

Am fost străin de semnele ce mi le făceau câinii şi copacii din preajmă pentru că tot ce mă ocrotea era soarele ce fugea ascuns printre nori.

Îmbrăcat într-o singură culoare cu ale sale nuanţe am fost venit de sub o stâncă unde m-am pierdut precum un fotbalist fără ale sale mituri ireale.

Drumeţ apoi spre o bancă aşezată cu faţa spre lac am stat de data aceasta pe partea stângă pentru a putea spune că am înconjurat omul ce trebuie ocolit pentru a fi în faţa lui.

Cu ton de voce schimbat şi cu clipe puţine de tăcere stranie promisă am trecut prin două ore când nimic nou nu a fost decât pentru a fi nemaiîntâlnit.

Prea mic într-un mod mai înalt, din două jumătăţi diferite acum de ce le-a legat în trecut, cu verde în cafeniul ochilor, cu albastrul cerului de la ochi trecând spre cămaşa udată de soarele întemniţat de negrul pielii date jos apoi, cu chip ce nu exprimă nimic din gândurile ce se arătau atât de expresive pe zâmbetul copilăresc, cu o mână prea grea sub lovitura fragilă a datului de mână la final.

Azi a fost prima zi din a doua zi a săptămânii, zi cu un pariu câştigat de cel ce a pierdut nu timpul…
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…