Stele coboară spre înalt.
Urcă spre josul fiinţelor ce suntem şi ne ridică pe nedrept.
Au credinţă în noi şi visează ca noi să fim deasupra condiţiei lor. Ne oferă cerul ale căror fiice şi fii sunt şi îşi uită genul pentru a-şi găsi pereche în sufletul nostru.
Le uităm când se uită la noi şi le simţim când ele simt doar frica şi dorul nostru, lipsa speranţei că nu vor avea în mâinile cui să cadă.
Stelele căzătoare sunt stelele fericite, ce, cu speranţă deplină se desprind de cer crezând că pe pământ şi-au găsit prietenia sau iubirea. Se aruncă din ceruri şi cad cu spectacol de lumină pentru ca noi să le prindem şi să le strângem în braţe.
Privim uneori la căderea lor şi ne punem în gând dorinţe egoiste nedorindu-ne ca ele să cadă lângă omul pentru a cărui prietenie sau iubire au ales să se desprindă de cerurile întinse.
Am prins o stea venită cer sau din mare, într-o seară când s-a aruncat din lumea cea de sus, din josul ce sunt, pentru a mă îmbrăţişa în somn pentru câteva clipe de lungă amintire.
Mulţumesc că am primit a sa sclipire, sclipire în ochii adormiţi de somnul căderii şi vreau să fiu acolo mai mult pentru a oferi stelei mele prietenia mea.
Steaua mea e prinţ sau e mare, e inimă sau un vis împlinit…
Comentarii