Acum sunt ascuns între noapte şi propria-mi inimă.
Sunt ferit de nimic şi tot ce îmi ies pe gură sunt cuvinte ce curg peste mine precum o cascadă din sârmă ghimpată.
Prins între a fi sincer, între a uita de ceea ce sunt pentru a nu avea zi de zi trecutul lângă diferenţa ce creşte alături de tine.
Sunt bucăţi din tot ce am fost, nu neg şi nu voi nega dorul de a avea mereu în mine omul ce m-a făcut fericit 5 ani pentru a putea să îi spun zilnic în sinea mea “iartă-mă” până în ziua când îi voi spune în faţă acest cuvânt ce mă umple de lacrimi.
Nu voi anula faptul că eram la o literă distanţă de a spune “te iubesc” altui om, ultimului om, şi, că acest sentiment va rămâne în sinea mea precum acel moment când cineva drag moare subit şi nu ai apucat niciodată să îţi iei la revedere de la acel om. Mai ales că plecat subit pentru altceva, pentru nimic…
Nu pot nega cuvintele altui om, al doilea, cuvinte ce zi şi noapte, timp de un an de zile, an în care m-am logodit cu sufletul său măcar, au însemnat “noapte bună” sau “te iubesc”, şi au completat şi îmbrăţişările ce le-am primit noapte de noapte. Cuvinte ce aveau parfum de regionalism. Nu are cum să fie uitat sau să se facă abstracţie de acest parfum şi să nu încerci să păstrezi acest parfum asociat doar unui om deşi mulţi îl poartă…
De aceea, acum, eu nu am regrete. Dar simt durere pentru că sunt diferit faţă de tine…
Comentarii