Treceți la conținutul principal

Primăvară de culoare neagră

În urmă cu trei ani a început să se schimbe totul. Fiecare primăvară, fiecare lună a lui martie a adus o alegere care mai apoi m-a transformat din adultul în devenire în adultul ce nu reuşeşte mereu să înveţe cum trebuie să aştepte primăvara următoare.

13 martie 2007 este ziua în care am îmbrăţişat persoana de care mi-am legat sufletul până şi în ceruri. Cerurile erau înnorate şi cu toate acestea a existat mult soare în acea îmbrățișare deşi era negru totul în jur din cauza nopţii ce ne ocrotea. Neagră a fost şi ziua plină de soare când ne-am despărţit.

13 martie 2008 este ziua când am lăsat ceea ce aveam sigur pentru ceea ce mă făcea să mă simt mai important ca om. E ziua în care am schimbat o locuinţă cu alta iar din această cauză am pierdut apoi oameni ce fuseseră lângă mine. Au fost negre genţile cu care am cărat bagajele dintre locuinţe.

13 martie 2009 este ziua în care mi-am văzut bunica moartă şi am plâns pentru amintirile ce se vor şterge din mintea mea nemaiputând să le evoc, întreţin, asociez cu sărutul ei moale şi atât de plin de suflet. Negre erau hainele toate ale celor din jurul meu.

13 martie 2010 este ziua în care am putut spune cuiva “La mulţi ani” şi m-am bucurat că există o rază de căldură pentru a asocia amintirile a trei primăveri cu o zi în care un om e sărbătorit şi poate fericit. Negre erau literele de pe display-ul telefonului.

Scriu despre 13 martie pentru ca aseară am putut săruta persoana care am avut-o în braţe pe 13 martie 2007 şi am putut vorbi cu ea atât de liniştit. Era tot noapte, la fel de neagră precum acea noapte.

Există multe primăveri şi zile în viaţa noastră în care simţim că totul e negru şi credem că acest lucru ne îngreunează, ne face să ne pierdem speranţa sau încrederea ori puterile de a vedea cu ochii larg deschişi spre viitor. Oricât de negre au fost însă ultimele primăveri pentru mine, culoarea lor mă lasă să vad totul însă tot cu valori pozitive. De ce?

Pentru că negrul nu este culoare.

Comentarii

Diana a spus…
Martie 2010 mi l-a adus și mie iar pe cel de care mi-am legat și eu sufletul în martie 2005. L-am putut săruta, l-am putut îmbrățișa și am putut să mă simt fericită pentru câteva zile. Și cu asta a răscumpărat toți anii de dor, chiar dacă negrul mi-a ucis rând pe rând fiecare speranță...
Foarte frumos!
Rafael a spus…
2010 un an al asteptarilor si al noului drum in viata...as alege o culoare vesela.

Postări populare

A oferi din ceea ce ne aduce fericire

“ A oferi ”. Acesta este modul prin care încă de la început micul nostru blog a reuşit să se transforme dintr-o simplă carte de gânduri într-o casă unde firavele gânduri îşi pot întâmpina cititorii. Numărul celor ce deschid uşa către lumea acestui blog a crescut, creşte odată cu timpul şi astfel, am ajuns la momentul în care putem încerca să combinăm utilul cu bucuria de a oferi mai departe la rândul nostru, altora. Oferim posibilitatea ca dumneavoastră să puteţi pune însemnele paginii dumneavoastre web, a afacerii dumneavoastre, a produsului pe care imaginaţia dumneavoastră l-a creat pe un spaţiu pe care îl punem la dispoziţie spre închiriere. Puteţi pune chiar imaginea dumneavoastră… Facem acest lucru pentru a sprijini o fundaţie, “ Şansă pentru Şansă ” pe numele ei, ce încearcă să construiască proiecte dedicate persoanelor diagnosticate cu cancer sau leucemie din România. Sumele obţinute din această închiriere a spaţiului web pe care îl oferim ca platformă publicitară

Nebun de alb, regina neagra pentru vesnicie

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat