În urmă cu trei ani a început să se schimbe totul. Fiecare primăvară, fiecare lună a lui martie a adus o alegere care mai apoi m-a transformat din adultul în devenire în adultul ce nu reuşeşte mereu să înveţe cum trebuie să aştepte primăvara următoare.
13 martie 2007 este ziua în care am îmbrăţişat persoana de care mi-am legat sufletul până şi în ceruri. Cerurile erau înnorate şi cu toate acestea a existat mult soare în acea îmbrățișare deşi era negru totul în jur din cauza nopţii ce ne ocrotea. Neagră a fost şi ziua plină de soare când ne-am despărţit.
13 martie 2008 este ziua când am lăsat ceea ce aveam sigur pentru ceea ce mă făcea să mă simt mai important ca om. E ziua în care am schimbat o locuinţă cu alta iar din această cauză am pierdut apoi oameni ce fuseseră lângă mine. Au fost negre genţile cu care am cărat bagajele dintre locuinţe.
13 martie 2009 este ziua în care mi-am văzut bunica moartă şi am plâns pentru amintirile ce se vor şterge din mintea mea nemaiputând să le evoc, întreţin, asociez cu sărutul ei moale şi atât de plin de suflet. Negre erau hainele toate ale celor din jurul meu.
13 martie 2010 este ziua în care am putut spune cuiva “La mulţi ani” şi m-am bucurat că există o rază de căldură pentru a asocia amintirile a trei primăveri cu o zi în care un om e sărbătorit şi poate fericit. Negre erau literele de pe display-ul telefonului.
Scriu despre 13 martie pentru ca aseară am putut săruta persoana care am avut-o în braţe pe 13 martie 2007 şi am putut vorbi cu ea atât de liniştit. Era tot noapte, la fel de neagră precum acea noapte.
Există multe primăveri şi zile în viaţa noastră în care simţim că totul e negru şi credem că acest lucru ne îngreunează, ne face să ne pierdem speranţa sau încrederea ori puterile de a vedea cu ochii larg deschişi spre viitor. Oricât de negre au fost însă ultimele primăveri pentru mine, culoarea lor mă lasă să vad totul însă tot cu valori pozitive. De ce?
Pentru că negrul nu este culoare.
Comentarii
Foarte frumos!