Treceți la conținutul principal

Primăvară de culoare neagră

În urmă cu trei ani a început să se schimbe totul. Fiecare primăvară, fiecare lună a lui martie a adus o alegere care mai apoi m-a transformat din adultul în devenire în adultul ce nu reuşeşte mereu să înveţe cum trebuie să aştepte primăvara următoare.

13 martie 2007 este ziua în care am îmbrăţişat persoana de care mi-am legat sufletul până şi în ceruri. Cerurile erau înnorate şi cu toate acestea a existat mult soare în acea îmbrățișare deşi era negru totul în jur din cauza nopţii ce ne ocrotea. Neagră a fost şi ziua plină de soare când ne-am despărţit.

13 martie 2008 este ziua când am lăsat ceea ce aveam sigur pentru ceea ce mă făcea să mă simt mai important ca om. E ziua în care am schimbat o locuinţă cu alta iar din această cauză am pierdut apoi oameni ce fuseseră lângă mine. Au fost negre genţile cu care am cărat bagajele dintre locuinţe.

13 martie 2009 este ziua în care mi-am văzut bunica moartă şi am plâns pentru amintirile ce se vor şterge din mintea mea nemaiputând să le evoc, întreţin, asociez cu sărutul ei moale şi atât de plin de suflet. Negre erau hainele toate ale celor din jurul meu.

13 martie 2010 este ziua în care am putut spune cuiva “La mulţi ani” şi m-am bucurat că există o rază de căldură pentru a asocia amintirile a trei primăveri cu o zi în care un om e sărbătorit şi poate fericit. Negre erau literele de pe display-ul telefonului.

Scriu despre 13 martie pentru ca aseară am putut săruta persoana care am avut-o în braţe pe 13 martie 2007 şi am putut vorbi cu ea atât de liniştit. Era tot noapte, la fel de neagră precum acea noapte.

Există multe primăveri şi zile în viaţa noastră în care simţim că totul e negru şi credem că acest lucru ne îngreunează, ne face să ne pierdem speranţa sau încrederea ori puterile de a vedea cu ochii larg deschişi spre viitor. Oricât de negre au fost însă ultimele primăveri pentru mine, culoarea lor mă lasă să vad totul însă tot cu valori pozitive. De ce?

Pentru că negrul nu este culoare.

2 comentarii

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…