Trecut prin orele serii, trecut prin emoţia unei prime zile de primăvară, trecut prin noi cunoştinţe, mă îndrept trecut prin întunericul străduţelor lăturalnice spre localul unde voi fi condus.
Îmbrăcat în costum negru, obosit de mirare şi temător pentru ce urma să se întâmple, mă simt nelalocul meu alături de mine însumi, alături de cel ce îl am lângă mine. Sunt doar obosit şi încărcat de gânduri.
O sticlă de apă plată, o bere şi un ceai. Doar berea a avut companie, restul le-am băut “singur”, apa de sete, ceaiul pentru a mă ţine de promisiunea ce mi-am făcut-o legat de această primă ieşire cu acest om.
Am apreciat foarte mult că a putut sta mai mult de o oră, că nu a plecat aşa cum trebuia şi că, la sfârșit, ne-am putut spune că ne-am simţit mai liniştiţi după multe zile ce le-am lăsat să ne îngreuneze şi care ne-au făcut să ne neglijăm.
O seară în care cântăreţul şi marea au stat alături, pentru câteva clipe asemănându-se prin diferenţa dintre ei.
Scriu de data aceasta despre mine, pentru că îmi doresc să “arhivez” în memoria de lungă durată această amintire, o amintire de care am nevoie pentru a o compara cu amintirea din aceeași dată, anul viitor însă. E o amintire despre viitor.
Amintire despre o seară în care cântăreţul şi marea au stat alături, pentru câteva clipe asemănându-se prin diferenţa dintre ei. Asemănarea e că amândoi simt.
Diferenţa… Cântăreţul face ceea ce simte, marea simte ceea ce face…
Comentarii