Treceți la conținutul principal

Dragoste sau Iubire?

Dragoste... Iubire... Pasiune... Eros...
Inspirat dintr-un articol de blog pe care l-am citit dimineata si continuand pot spune o tema de seminar (pe care am facut-o anul trecut la facultate), m-am gandit sa-i intreb toti ce vor sa citeasca acest "articol" ce parere au despre aceste doua forme de manifestare a ... sentimentelor ce le putem manifesta fata de o persoana, un lucru, un loc. De multe ori zicem "Iubesc melodia aceasta" sau "Iubesc acest loc caci imi aduce aminte de primul sarut".. insa mai greu spunem cuiva "Te iubesc"... De ce este asha greu? oare nu simtim iubire si simtim dragoste fata de persoane?... Oare dragostea apare prima sau ultima?.. Dragostea este acelasi lucru totusi cu iubirea?.. e mai mica decat iubirea sau o depaseste ca valoare? Ne atasam de tot felul de lucruri. De cate ori cand trebuia sa faceti curatenie prin birou sau prin casa nu ati dat de obiecte si biletele sau alte lucruri care aproape ca va enerveaza uneori ca va ocupa din spatiu de lucru si nu le aruncati din cauza unei melancolii ce va apuca brusc pentru ca acel lucru va trezeste subit niste amintiri? Suntem atat de sensibili cand e vorba de sentimente banale si cand trecem pe langa un amarat pe strada simtim repulsie si nu facem nimic. Sunt lucrurile mai importante ca oamenii? Ce credeti?... Spuneti-va povestea de dragoste sau simpla impresie facand un click unde scrie "comment" si vom vedea ce crede fiecare si poate putem trage o concluzie din care toti invatam ceva.

Comentarii

Anonim a spus…
Cine stie ca iubeste inainte sa se desparta de ce ii este mai drag? Oare simte cineva? Oare noi iubim atunci cand suntem altaturi de persoana iubita sau atunci cand ne despartim? Cand iubim noi oare? Iubim cand cei de langa noi ne tin in brate sau cand ei tin pe altcineva in brate? Iubim cand cei de langa noi ne zambesc sau atunci cand zambetele se indreapta spre altcineva? Cand iubim? Sau poate ca iubim in tot acest timp. Si totusi de ce le simtim lipsa cand cei iubiti nu sunt langa noi? De ce plangem dupa ei? Si atunci cand sunt laga noi de ce nu plangem? De ce uitam de ce a fost mai greu in lipsa lor? Stie cineva cand apare iubirea? Oare iubirea apare "inainte sa iubesti" sau "dupa ce ai iubit"...?
28 februarie 2006 la 15:18
Anonim a spus…
Ne atasam de lucruri..indragim melodii,locuri,filme , fotografii,pastram nimicuri..pentru ca ele conserva bucuria si fericirea traita candva..Incercam sa pacalim timpul...Cred ca e nedreapta comparatia cu ce putem simti pentru oameni..
Nu spunem mai greu "te iubesc"..ci doar avem in noi atata spaima de ridicol..

A te indragosti- dragoste
A iubi - iubire
Poate acestea sunt verbele ce le putem compara ca si inteles...
Diferenta dintre a fi indragostit si a iubi exista ca si intre vis si adevar..Daca indragostirea poate trece..iubirea e cronica..fluturasii din stomac urca in inima. Iubirea deriva din dragoste.In iubire sunt sentimente maturizate si mult mai puternice..
1 martie 2006 la 17:39
Anonim a spus…
...dragostea...pt. ceva sau cineva apare intotdeauna la inceput indiferent daca va urma ...iubirea sau nu!dragostea este cel mai duios sentiment pe care,din pacate nu toti sunt norocosi sa-l cunoasca! dragostea este premergatoare iubirii...se spune "dragoste la prima vedere..." iubirea apare in momentul cand am depasit toate capcanele "dragostei"...si este "nemuritoare..." spre deosebire de dragoste care nu e; nu degeaba se spune ca de la dragoste la ura nu e decat un pas... cred ca cel mai frumos lucru pe care-l poti dori cuiva este sa cunoasca dragostea si...iubirea!
2 martie 2006 la 22:37
Anonim a spus…
Dragostea, iubirea, erosul aduc aceeasi lipsa de egoism, aceeasi dependenta fizica si psihica, se resimt tot "dureros de dulce"..dar cred ca se diferentiaza prin cantitatea de pasiune continuta.
Intr-adevar, nu realizam cu adevarat ce avem decat cand am pierdut acel lucru(om, sentiment)..
Nu exista persoana mai fericita decat cea care poate spune, macar o data in viata,ca "IUBESC ACUM",iar daca poate sa adauge "si SUNT IUBITA!" atunci isi traieste apogeul vietii..iar daca pierderea unei persoane ne face sa realizam ca am iubit,atunci am fi macar printre putinii fericiti care au incercat acest sentiment..
2 martie 2006 la 22:44
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...
5 comentarii
Citeşte tot articolul

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...
7 comentarii
Citeşte tot articolul