Treceți la conținutul principal

Dragoste sau Iubire?

Dragoste... Iubire... Pasiune... Eros...
Inspirat dintr-un articol de blog pe care l-am citit dimineata si continuand pot spune o tema de seminar (pe care am facut-o anul trecut la facultate), m-am gandit sa-i intreb toti ce vor sa citeasca acest "articol" ce parere au despre aceste doua forme de manifestare a ... sentimentelor ce le putem manifesta fata de o persoana, un lucru, un loc. De multe ori zicem "Iubesc melodia aceasta" sau "Iubesc acest loc caci imi aduce aminte de primul sarut".. insa mai greu spunem cuiva "Te iubesc"... De ce este asha greu? oare nu simtim iubire si simtim dragoste fata de persoane?... Oare dragostea apare prima sau ultima?.. Dragostea este acelasi lucru totusi cu iubirea?.. e mai mica decat iubirea sau o depaseste ca valoare? Ne atasam de tot felul de lucruri. De cate ori cand trebuia sa faceti curatenie prin birou sau prin casa nu ati dat de obiecte si biletele sau alte lucruri care aproape ca va enerveaza uneori ca va ocupa din spatiu de lucru si nu le aruncati din cauza unei melancolii ce va apuca brusc pentru ca acel lucru va trezeste subit niste amintiri? Suntem atat de sensibili cand e vorba de sentimente banale si cand trecem pe langa un amarat pe strada simtim repulsie si nu facem nimic. Sunt lucrurile mai importante ca oamenii? Ce credeti?... Spuneti-va povestea de dragoste sau simpla impresie facand un click unde scrie "comment" si vom vedea ce crede fiecare si poate putem trage o concluzie din care toti invatam ceva.

Comentarii

Anonim a spus…
Cine stie ca iubeste inainte sa se desparta de ce ii este mai drag? Oare simte cineva? Oare noi iubim atunci cand suntem altaturi de persoana iubita sau atunci cand ne despartim? Cand iubim noi oare? Iubim cand cei de langa noi ne tin in brate sau cand ei tin pe altcineva in brate? Iubim cand cei de langa noi ne zambesc sau atunci cand zambetele se indreapta spre altcineva? Cand iubim? Sau poate ca iubim in tot acest timp. Si totusi de ce le simtim lipsa cand cei iubiti nu sunt langa noi? De ce plangem dupa ei? Si atunci cand sunt laga noi de ce nu plangem? De ce uitam de ce a fost mai greu in lipsa lor? Stie cineva cand apare iubirea? Oare iubirea apare "inainte sa iubesti" sau "dupa ce ai iubit"...?
28 februarie 2006 la 15:18
Anonim a spus…
Ne atasam de lucruri..indragim melodii,locuri,filme , fotografii,pastram nimicuri..pentru ca ele conserva bucuria si fericirea traita candva..Incercam sa pacalim timpul...Cred ca e nedreapta comparatia cu ce putem simti pentru oameni..
Nu spunem mai greu "te iubesc"..ci doar avem in noi atata spaima de ridicol..

A te indragosti- dragoste
A iubi - iubire
Poate acestea sunt verbele ce le putem compara ca si inteles...
Diferenta dintre a fi indragostit si a iubi exista ca si intre vis si adevar..Daca indragostirea poate trece..iubirea e cronica..fluturasii din stomac urca in inima. Iubirea deriva din dragoste.In iubire sunt sentimente maturizate si mult mai puternice..
1 martie 2006 la 17:39
Anonim a spus…
...dragostea...pt. ceva sau cineva apare intotdeauna la inceput indiferent daca va urma ...iubirea sau nu!dragostea este cel mai duios sentiment pe care,din pacate nu toti sunt norocosi sa-l cunoasca! dragostea este premergatoare iubirii...se spune "dragoste la prima vedere..." iubirea apare in momentul cand am depasit toate capcanele "dragostei"...si este "nemuritoare..." spre deosebire de dragoste care nu e; nu degeaba se spune ca de la dragoste la ura nu e decat un pas... cred ca cel mai frumos lucru pe care-l poti dori cuiva este sa cunoasca dragostea si...iubirea!
2 martie 2006 la 22:37
Anonim a spus…
Dragostea, iubirea, erosul aduc aceeasi lipsa de egoism, aceeasi dependenta fizica si psihica, se resimt tot "dureros de dulce"..dar cred ca se diferentiaza prin cantitatea de pasiune continuta.
Intr-adevar, nu realizam cu adevarat ce avem decat cand am pierdut acel lucru(om, sentiment)..
Nu exista persoana mai fericita decat cea care poate spune, macar o data in viata,ca "IUBESC ACUM",iar daca poate sa adauge "si SUNT IUBITA!" atunci isi traieste apogeul vietii..iar daca pierderea unei persoane ne face sa realizam ca am iubit,atunci am fi macar printre putinii fericiti care au incercat acest sentiment..
2 martie 2006 la 22:44
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...
Un comentariu
Citeşte tot articolul

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

A începe să scrii din tine

A scrie este ușor dacă înțelegi că a scrie este greu. A scrie înseamnă a culege rândurile din mintea ta, cuvintele ce curg între minte și inimă. între timpul de când se nasc și clipa când nu le lăsăm să treacă și să fie uitate fără să fi fost oferite. A scrie înseamnă să începi să vorbești. A scrie înseamnă să începi să vorbești cu tine, despre tine, despre ce știi despre tine raportat la lumea și viața ta ce ai trăit-o până în clipa când așterni o bucată din cine ești pe hârtie. A scrie este o mână dusă la buze, o mână ce o poți folosi precum un căuș, să amplifice sunetele, ca atunci când strigi după cineva, ca o mână ce duce zahăr pe niște buze ce au simțit amarul sau precum un deget ce poate opri o vorbă urâtă să iasă, o vorbă ce poate e apoi regretată. A scrie este un pas făcut de noi, de mână cu noi pe o parte și cu lumea întreagă de alta. A scrie înseamnă a așeza primul rând. Primul rând este precum o mână așezată pe clanța unei u...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul