Treceți la conținutul principal

Aruncă-mi o culoare

arunca-mi-o-culoare

Îmi este dor de tine.

Mereu te uit până în clipa când te găsesc din nou amestecat în listele cu multe şi cu mulţi. Mereu te uit până în clipa când mă trag de păr amintirile “de tine” ce violent se-aruncă-n mintea-mi.

E-atât de mult de când nu am mai scris din tine şi am uitat să te mai bucur lăsându-te să te descoperi poate printre-ale mele scrieri.

Mi-e dor să te mai mulţumesc cu ceea ce trimit din tine şi agitat rămân văzând cum tot ce a trecut nu a trecut decât prin timp dar a rămas păstrat în cuşca de la zoo ce poartă şi acum aceeaşi placă la intrarea spre propria mea lume.

M-am văzut departe de tine şi mi-am adus aminte ce ţi-am scris odată, “într-o zi, îţi vei aduce aminte ca m-ai uitat”, şi s-a întâmplat să îţi reaminteşti de fapt de micul gând ce-am fost.

Mă bucur să te uit precum mă bucur să te văd mai împlinit şi mai aproape de marginea pădurii în care te-ai ascuns şi mă arunc în gol acum pentru a cădea în aerul ce ne desparte.

De multe ori tot ce te desparte de cineva e doar aer calculat în kilometrii şi tot ce te uneşte de cineva e faptul că exişti în lumea acelui om în acelaşi loc cu mulţi, mulţi alţi oameni ce sunt mai importanţi pentru a sa fiinţă decât tine totuşi.

E-un paradox plin de onoare să cer să îmi arunci acum o singură culoare din tot ce eşti pentru ca atunci când te voi mai vedea fără ca tu să mă revezi să pot sta iar cu fruntea sus, încântat că îmi aduci iar vorbe despre ce-am fost şi pot să scriu.

În cuşca mea e doar un lynx, sunt eu, acelaşi lynx ce-a fost din nou născut din propria-i uitare despre sine.

Comentarii

Andra T. a spus…
te citesc cu mare drag, ai un stil tare profund de a scrie si recunosc..ca atunci cand intru aici la tine, imi e tare greu sa ies.

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...