Culoare de soare ascunsă în sânul de apă al ceţii.
E dimineaţă ascunsă printre pomi şi clădiri, printre uniri de sus şi de jos.
E ceaţa ce-ascunde tot gri-ul de nori şi-i dă albul de pur şi timid. E culoare de lapte trecut printr-o sită de farmec şi e haină de apă pentru fire de iarbă.
E ceaţă de toamnă între vară şi iarnă, între noaptea ce trece şi ziua ce vine. E pufoasă şi mândră să fie uşoară şi cu ochii de pură fecioară îţi plânge cu milioane de lacrimi bucuria că azi, ne-nconjoară...
E scundă şi firavă şi cu fiecare om ce-i trece prin braţe se desface şi apoi se închide ca model de mai bine despre răni ce şi noi la fel ar trebui să le astupăm.
Frunze ce devin monocrome de toamnă cu ea se-nfăşoară şi noi culori de soare şi nori le îmbracă.
E spectacol de culoare fiecare zi şi fiecare “nimic” devine important dacă-l lăsăm să existe cu sens pozitiv.
De cele mai multe ori treci prin ceaţă fără să-ţi pese deşi lecţia ei e că ignorând tot ce e în jurul nostru trăim ca şi cum un voal ne stă aşezat peste ochi.
E ceaţă de toamnă în această perioadă, e feminină şi curată, plină de apă, simbol pentru viaţă.
Ştii oare cât de tandru e un sărut ce îl aşezi sau îţi e aşezat pe buze, atât de uşor şi de moale, de ud şi de intim?
E ca şi când milioane de picături de dragoste se aştern pe buzele tale precum ceaţa ce se aşterne în jurul nostru în zori.
Comentarii