Îmi este dor de tine.
Mereu te uit până în clipa când te găsesc din nou amestecat în listele cu multe şi cu mulţi. Mereu te uit până în clipa când mă trag de păr amintirile “de tine” ce violent se-aruncă-n mintea-mi.
E-atât de mult de când nu am mai scris din tine şi am uitat să te mai bucur lăsându-te să te descoperi poate printre-ale mele scrieri.
Mi-e dor să te mai mulţumesc cu ceea ce trimit din tine şi agitat rămân văzând cum tot ce a trecut nu a trecut decât prin timp dar a rămas păstrat în cuşca de la zoo ce poartă şi acum aceeaşi placă la intrarea spre propria mea lume.
M-am văzut departe de tine şi mi-am adus aminte ce ţi-am scris odată, “într-o zi, îţi vei aduce aminte ca m-ai uitat”, şi s-a întâmplat să îţi reaminteşti de fapt de micul gând ce-am fost.
Mă bucur să te uit precum mă bucur să te văd mai împlinit şi mai aproape de marginea pădurii în care te-ai ascuns şi mă arunc în gol acum pentru a cădea în aerul ce ne desparte.
De multe ori tot ce te desparte de cineva e doar aer calculat în kilometrii şi tot ce te uneşte de cineva e faptul că exişti în lumea acelui om în acelaşi loc cu mulţi, mulţi alţi oameni ce sunt mai importanţi pentru a sa fiinţă decât tine totuşi.
E-un paradox plin de onoare să cer să îmi arunci acum o singură culoare din tot ce eşti pentru ca atunci când te voi mai vedea fără ca tu să mă revezi să pot sta iar cu fruntea sus, încântat că îmi aduci iar vorbe despre ce-am fost şi pot să scriu.
În cuşca mea e doar un lynx, sunt eu, acelaşi lynx ce-a fost din nou născut din propria-i uitare despre sine.
Comentarii