Treceți la conținutul principal

Aş da orice pentru a cădea de pe o stea

As-da-orice-pentru-a-cadea-de-pe-o-stea

Uneori ridic privirea spre înaltul cerului şi văd umbra Soarelui ce stă nepăsător precum o iarnă aşezată peste o vară ce îşi închide ochii obosită de lumea ce a trecut pe lângă ea…

Uneori privesc pe unde calc şi, cu privirea în pământ, văd stelele căzute şi sfărâmate, strivite de minţile înstrăinate de bunătate ale oamenilor ce trec peste ele fără a se murdări pe tălpi de praful strălucitor al acestora…

Sunt oameni cu vârste prea mici dar care lovesc oameni mai mari, oameni mai mari ce poate au făcut în viaţa altora un bine precum aşa cum cei ce lovesc nu au ştiut să facă, alienaţi fiind de alcoolul, drogurile şi sunetele de bass ce agresiv le toacă firile nesusţinute de o personalitate proprie… Sunt oameni cu vârste mai mici ce lovesc oameni mai mari ce poate au suferit alungaţi fiind de toţi sau majoritatea ce legal măcar ar trebui să-i iubească şi astfel au trebuit să lupte cu viaţa la vârste mai mici decât a celor ce îi lovesc şi  judecă deşi cei ce îi judecă abia dacă ştiu cum se scrie sau cum se pronunţă fonetic cuvinte precum “cultură” sau “teatru” sau “viaţă” şi  “durere în viaţă”…

Întrebarea ce vine e simplă…

Pentru ce nu eşti judecat în ziua de azi de alţii?

Aş da orice pentru a cădea de pe o stea, cea mai îndepărtată dintre ele pentru a suferi cât mai mult în timpul căderii de dorul vieţii ce se va stinge în mine după prăbuşirea mea, numai să văd mai multă lumină în minţile întoarse pe dos ale celor ce judecă fără a judeca

Să judeci pe alţii fără a judeca întâi despre ce om poate fi ascuns în cel judecat, despre ce fapte măreţe sau ce opere de viaţă ar putea oferi acel om dacă, în locul învolburării şi logoreei pline de nămol cu care îi împroşcăm de cele mai multe ori pe la spate nici măcar spunându-le în faţă, am întreba dacă au ceva din care am putea învăţa şi da mai departe în sensul bun.

A judeca pe alţii fără a judeca (fără a gândi înainte) este dovada unei lumi ce îşi merită batjocora şi umilirea de a fi în criză economică, într-o societate de hoţi şi criminali şi curve aşa cum alţii ne judecă a fi pe baza faptelor noastre însă…

Sunt unii ce ar da orice pentru a cădea de pe o stea şi la finalul căderii lor, când devin doar cruci uitate-n cimitire, să aibă bucuria de a şti că în lume măcar a rămas un om mai puţin de judecat…

De dragul stelelor ce cad, cerurile ar cădea şi ele… De cele mai multe ori noi însă nu cădem alături de oamenii ce îi împingem pentru a ne da mai drepţi decât dreptatea…

Pe cine ai lăsa să cadă de pe o stea şi lăsa să se stingă dacă, de azi, alegi să nu mai judeci oamenii din jurul tău fără să ajungi să ştii măcar un pic despre durerile vieţii lor şi rostul lor ce sigur îl au pe lume?

De ce nu vrei să fii bun şi să iei ce-i rău la altul şi să îl faci lumină şi bine pentru el decât să îl umbreşti cu vorbe fără judecată?

Mai toţi marii scriitori din trecut au fost închişi în închisori unde au continuat să scrie până la moarte, închişi pentru că lumea nu înţelegea lumina artei lor şi mai apoi au devenit embleme ale istoriei noastre umane…

Degeaba faci dintr-un om mort un om de istorie dacă, atunci când acesta a trăit l-ai scuipat, figurativ vorbind, privindu-l şi judecându-l fără să gândeşti…

Astăzi e toamnă…

Astăzi e toamnă şi frunzele cad. Orice zi are o noapte în care stele cad…

E o toamnă plină de noapte când oamenii cad…

Comentarii

health a spus…
de obicei oamenii sunt apreciati numai dupa ce nu mai sunt langa noi... in loc sa ne bucuram de prezenta lor si sa le oferim ce merita noi ne facem ca spunem cuvinte mari dupa ce omul nu mai e. pacat :(

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...

Nebun de alb, regina neagra pentru vesnicie

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii...