Treceți la conținutul principal

De ce nimicuri ii e dat iubirii sa atarne...

Intr-o sala unde doar 3 oameni isi arata mintea. E ceea ce au invatat, e ceea ce au vrut candva sa faca. Sau poate nu. Un text mult prea usor de retinut si cred ca totusi a durat prea mult sa fie invatat. Desi ascultat, nimeni nu a reusit sa invete destul din el.
Intuneric iar. Un fascicul de lumina indreptat spre lacrimile de final ale povestitorului. O privighetoare ce isi impinge singura pieptul in spinul unui trandafir. Se sinucide cantand. Canta din inima ce curand va inceta sa bata, doar ca trandafirul sa isi poate obtine cerneala rosie cu care isi va colora bobocul. Un trandafir sangeriu la culoare... Privighetoarea moare si nimeni infara de luna de clestar si fostii prieteni din gradina nu ii stiu sacrificiul. A facut-o pentru ca un tanar plangea ca nu poate implini dorinta... curand moftul iubitei sale. El e prea logic. Ea... materialista. Un altul i-a adus trandafiri simpli. Are si placute de argint la pantofi. Trandafirul sangeriu sfarseste in noroi calcat de roata unei carute. In el era tot sangele unei prvighetori ce credea in iubire cu pretul vietii... O piesa de teatru sau fragment din spectacolul vietii fiecaruia din noi? Vezi secventa plot - Oscar Wilde - "Privighetoarea si trandafirul"
Etichete:

Comentarii

LZ a spus…
Privighetorile si trandafirii… Desi traim, desi pasarile ne canta si ne invata, desi trandafirii infloresc si ne bucura privirea, nu invatam. Nu intelegem esentialul. Ramanem in intuneric. Ne sacrificam sufletul in singuratate. Suntem actori intr-o piesa de teatru foarte personala. Ne urmam scenariul, fara a avea spectatori. Dar fiecare partitura ramane un fragment din fiecare trebuie sa tragem un invatamant. Sau cel putin asa ar trebui.
25 aprilie 2009 la 21:42
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

A începe să scrii din tine

A scrie este ușor dacă înțelegi că a scrie este greu. A scrie înseamnă a culege rândurile din mintea ta, cuvintele ce curg între minte și inimă. între timpul de când se nasc și clipa când nu le lăsăm să treacă și să fie uitate fără să fi fost oferite. A scrie înseamnă să începi să vorbești. A scrie înseamnă să începi să vorbești cu tine, despre tine, despre ce știi despre tine raportat la lumea și viața ta ce ai trăit-o până în clipa când așterni o bucată din cine ești pe hârtie. A scrie este o mână dusă la buze, o mână ce o poți folosi precum un căuș, să amplifice sunetele, ca atunci când strigi după cineva, ca o mână ce duce zahăr pe niște buze ce au simțit amarul sau precum un deget ce poate opri o vorbă urâtă să iasă, o vorbă ce poate e apoi regretată. A scrie este un pas făcut de noi, de mână cu noi pe o parte și cu lumea întreagă de alta. A scrie înseamnă a așeza primul rând. Primul rând este precum o mână așezată pe clanța unei u...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Urletul tăcerii

Uneori stai în întuneric și te gândești la lumina ce ai vrea să o aduci. Alteori stai în întuneric și simți că tot întunericul aduce mai mult întuneric și nu știi dacă întreaga cameră se învârte cu tine sau dacă tot ce nu vezi e o închipuire a ta. Uneori nu știi dacă e corect sau dacă e greșit ce alegi să spui sau ce alegi să faci și de multe ori găsim vinovați sau scuze. Alteori dăm vina pe noi înșine însă rareori învățăm din dialogurile ce le purtăm cu propria minte, cu propria imagine a imaginației noastre... Uneori ai vrea ca o îmbrățișare să schimbe totul însă atingerea devine nedorită căci te leagă mai mult de ace persoană și ți-e frică de durerea ce va crește odată cu numărul de atingeri sau cu nivelul de sensibilitate pe care fiecare atingere atinge în propriul tău trup și suflet. Alteori o atingere aduce la loc pacea dar ascunde răspunsul ce uneori e mai bine să nu vină. Uneori scrii despre oameni și uiți apoi de ce ai scris despre ei sau dacă nu, care a fost exact ...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul