Treceți la conținutul principal

De ce nimicuri ii e dat iubirii sa atarne...

Intr-o sala unde doar 3 oameni isi arata mintea. E ceea ce au invatat, e ceea ce au vrut candva sa faca. Sau poate nu. Un text mult prea usor de retinut si cred ca totusi a durat prea mult sa fie invatat. Desi ascultat, nimeni nu a reusit sa invete destul din el.
Intuneric iar. Un fascicul de lumina indreptat spre lacrimile de final ale povestitorului. O privighetoare ce isi impinge singura pieptul in spinul unui trandafir. Se sinucide cantand. Canta din inima ce curand va inceta sa bata, doar ca trandafirul sa isi poate obtine cerneala rosie cu care isi va colora bobocul. Un trandafir sangeriu la culoare... Privighetoarea moare si nimeni infara de luna de clestar si fostii prieteni din gradina nu ii stiu sacrificiul. A facut-o pentru ca un tanar plangea ca nu poate implini dorinta... curand moftul iubitei sale. El e prea logic. Ea... materialista. Un altul i-a adus trandafiri simpli. Are si placute de argint la pantofi. Trandafirul sangeriu sfarseste in noroi calcat de roata unei carute. In el era tot sangele unei prvighetori ce credea in iubire cu pretul vietii... O piesa de teatru sau fragment din spectacolul vietii fiecaruia din noi? Vezi secventa plot - Oscar Wilde - "Privighetoarea si trandafirul"
Etichete:

Comentarii

LZ a spus…
Privighetorile si trandafirii… Desi traim, desi pasarile ne canta si ne invata, desi trandafirii infloresc si ne bucura privirea, nu invatam. Nu intelegem esentialul. Ramanem in intuneric. Ne sacrificam sufletul in singuratate. Suntem actori intr-o piesa de teatru foarte personala. Ne urmam scenariul, fara a avea spectatori. Dar fiecare partitura ramane un fragment din fiecare trebuie sa tragem un invatamant. Sau cel putin asa ar trebui.
25 aprilie 2009 la 21:42
Trimiteți un comentariu

Postări populare

A oferi din ceea ce ne aduce fericire

“ A oferi ”. Acesta este modul prin care încă de la început micul nostru blog a reuşit să se transforme dintr-o simplă carte de gânduri într-o casă unde firavele gânduri îşi pot întâmpina cititorii. Numărul celor ce deschid uşa către lumea acestui blog a crescut, creşte odată cu timpul şi astfel, am ajuns la momentul în care putem încerca să combinăm utilul cu bucuria de a oferi mai departe la rândul nostru, altora. Oferim posibilitatea ca dumneavoastră să puteţi pune însemnele paginii dumneavoastre web, a afacerii dumneavoastre, a produsului pe care imaginaţia dumneavoastră l-a creat pe un spaţiu pe care îl punem la dispoziţie spre închiriere. Puteţi pune chiar imaginea dumneavoastră… Facem acest lucru pentru a sprijini o fundaţie, “ Şansă pentru Şansă ” pe numele ei, ce încearcă să construiască proiecte dedicate persoanelor diagnosticate cu cancer sau leucemie din România. Sumele obţinute din această închiriere a spaţiului web pe care îl oferim ca platformă publicitară
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Nebun de alb, regina neagra pentru vesnicie

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii
2 comentarii
Citeşte tot articolul

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat
Un comentariu
Citeşte tot articolul