Treceți la conținutul principal

Trup parasit pentru trup de negasit...

Te asezi in fata calculatorului. Pun pariu ca acum, in timp ce citesti aceste randuri spatele iti este cocosat si te doare mai mult sau mai putin... daca nu e spatele sigur sunt ochii... nici acum nu te-ai invatat sa citesti stand la o distanta normala incat sa nu iti afecteze privirea... Dar pana la urma... de ce ai face-o.. si tu si eu si multi dintre noi uitam in fiecare zi sa ne purtam de grija. As sta si as scrie si as ofta cu tot aerul ce il pot trage in pieptul ce e obosit sa lucreze pentru mine... inspira.. expira.. si tot asa... Nu mai am nici o stare. Sunt linistit si nu am nimic desi ar fi trebuit sa fie totul altfel. Sunt zile si luni cand muncim cu placere, cand muncim si nu stim ca muncim, cand apreciem si cand ne lasam purtati de ordinea a ceea ce e normal sa fie in viata noastra incat atunci cand normalul nu apare cand vrei sa tragi o linie te gandesti ca parca esti mai departe de orice. De lume si de tine. Si oftez iar si astept sa vad de ce exista aceasi amenintare cand de fapt, da, poate chiar tu, ar trebui sa ma doresti langa tine pt ca ma cunosti si stii ca pana la urma am avut clipe linistite sau te-ai bucurat vizitandu-mi caminul sau citindu-mi gandurile expuse aici, chiar daca e prima oara cand o faci. De ce uitam sa atingem, sa iubim si de ce trebuie mereu sa avem un ditamai spatiul personal intim in care sa nu avem loc de visele noastre, de dorinte implinite si de multe ori neimplinite, atat de ingramadite incat nu mai e loc pentru omul ce iti e jurat poate unoeri sa fie al tau pana la moarte. Moarte fizica sau a sentimentelor. dar moarte cauzata de lucruri grave, nu acele lucruri care te poti ascunde dupa deget si sa faci din tantar armasar doar pentru ca te simti bine sa ai despre ce comenta. Si nu, nu ma refer la tine acum. Cred... Du-te acum, suna persoana draga si incearca sa vorbesti calm... e tot ce e nevoie. e dreptul ei sa fie langa tine si obligatia ta de a-l pastra, pentru sentimentul ce te face sa-l simti. Sentimentul cel mare, ala puternic care va uneste, nu cel care te face sa ii cauti gauri in papuci si nod in papura... Fii altfel azi. Pentru tine.

Comentarii

francamour a spus…
sunt altfel in fiecare zi...:) iti urmez sfatul...cat despre vedere, nu mai vad de mult..:( ar trebui sa ne menajam de multe ori, dar, oare scopurile pe care le avem ne permit sa facem asta??? e valabil si pt tine ca stiu ca esti un workaholic..:D

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...