Astazi sunt altceva decat voi fi in fiecare zi. Sper sa nu mai fiu cel de azi nici macar pentru o clipa. Doare. Astazi din nou nu pot sa fac nimic desi tot ce fac e un nimic in fiecare zi. Pentru unii. Pentru unul. Pentru tot. Tot ce am avut, fara bine sau rau, fara a trage linii sa vad in ce parte se inclina balanta. Nu exista balanta, nu exista dorinta de scapare asa cum nu exista dorinta de subjugare. Fiecare ne simtim captivi in noi la un moment dat si nu am reusit sa scoatem la iveala acest lucru, suficient de bine ca altii sa ne ajute sa dam aceasta stare de o parte pentru a ne lasa apoi imbratisate de umanitate. Putin folosit cuvantul acesta de mine pentru ca nu stiu ce inseamna asa cum multi nu stiu de existena acestui cuvant pentru ei fiind ceva ce altii numesc normalitate.
Alt nod in gat. Ma gandesc cum ar arata oamenii, candva, daca fiecare nod in gat, pus acolo, de durerea mereu prezenta, de placerea mereu prea mare pentru a ne-o permite, de poftele prea banale pe care le amrim de nu le mai recunoastem noi insine, cei ce le avem, s-ar fi oprit acolo in gatul nostru si nu ar mai fi intrat in stomac sa arda in acid. O dovada de evolutie?
Am capul greu. Tu cum il ai?, azi esti prea bun sau prea normal sau mereu, aceasi vorba, prea special(a) si neinteles / neinteleasa de cei din jur, noi toti victime si genii nepretuite. Am si uitat cand am fost rasfatat ultima data simplu, fara interes, fara obisnuinta, fara orice ar veni logic intr-o relatie. Si totusi nu avem relatii, nici macar cu noi. Ori ne distrugem oferind, ori luand, ori mintind ca totul e prea rau, prea bine si niciodata suficient. Cand te-ai impacat cu tine ultima oara incat sa iti doresti sa ma vezi?
http://scriudespretine.wordpress.com - Scriu despre tine - Blog despre oamenii ascunsi in vedetele din Romania;
http://mihaela-radulescu.blogspot.com - Blog-ul Mihaelei Radulescu;
http://denisthelover.blogspot.com - Blog-ul meu personal, jurnalul meu intim.
Cateva versuri, pentru cine le poate intelege. Sunt versurile din melodia de mai jos.
Faceti Click pe melodie pentru a o asculta...
Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...
Comentarii