Treceți la conținutul principal

Trup parasit pentru trup de negasit...

Te asezi in fata calculatorului. Pun pariu ca acum, in timp ce citesti aceste randuri spatele iti este cocosat si te doare mai mult sau mai putin... daca nu e spatele sigur sunt ochii... nici acum nu te-ai invatat sa citesti stand la o distanta normala incat sa nu iti afecteze privirea... Dar pana la urma... de ce ai face-o.. si tu si eu si multi dintre noi uitam in fiecare zi sa ne purtam de grija. As sta si as scrie si as ofta cu tot aerul ce il pot trage in pieptul ce e obosit sa lucreze pentru mine... inspira.. expira.. si tot asa... Nu mai am nici o stare. Sunt linistit si nu am nimic desi ar fi trebuit sa fie totul altfel. Sunt zile si luni cand muncim cu placere, cand muncim si nu stim ca muncim, cand apreciem si cand ne lasam purtati de ordinea a ceea ce e normal sa fie in viata noastra incat atunci cand normalul nu apare cand vrei sa tragi o linie te gandesti ca parca esti mai departe de orice. De lume si de tine. Si oftez iar si astept sa vad de ce exista aceasi amenintare cand de fapt, da, poate chiar tu, ar trebui sa ma doresti langa tine pt ca ma cunosti si stii ca pana la urma am avut clipe linistite sau te-ai bucurat vizitandu-mi caminul sau citindu-mi gandurile expuse aici, chiar daca e prima oara cand o faci. De ce uitam sa atingem, sa iubim si de ce trebuie mereu sa avem un ditamai spatiul personal intim in care sa nu avem loc de visele noastre, de dorinte implinite si de multe ori neimplinite, atat de ingramadite incat nu mai e loc pentru omul ce iti e jurat poate unoeri sa fie al tau pana la moarte. Moarte fizica sau a sentimentelor. dar moarte cauzata de lucruri grave, nu acele lucruri care te poti ascunde dupa deget si sa faci din tantar armasar doar pentru ca te simti bine sa ai despre ce comenta. Si nu, nu ma refer la tine acum. Cred... Du-te acum, suna persoana draga si incearca sa vorbesti calm... e tot ce e nevoie. e dreptul ei sa fie langa tine si obligatia ta de a-l pastra, pentru sentimentul ce te face sa-l simti. Sentimentul cel mare, ala puternic care va uneste, nu cel care te face sa ii cauti gauri in papuci si nod in papura... Fii altfel azi. Pentru tine.

Comentarii

francamour a spus…
sunt altfel in fiecare zi...:) iti urmez sfatul...cat despre vedere, nu mai vad de mult..:( ar trebui sa ne menajam de multe ori, dar, oare scopurile pe care le avem ne permit sa facem asta??? e valabil si pt tine ca stiu ca esti un workaholic..:D

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...