Am numărat acum în gând.
Am început să număr în ritm normal dar pe măsură ce mă întorceam în timp am fost cuprins de surpriza numărului de final… Se împlinesc 10 ani, atât de mulți ani mi se par, de când am plecat pe drumul ce mă ducea la Iași, spre facultate și spre oameni care vor fi mereu, cu mare onoare din partea mea către ei și în cel mai sincer mod, unii din cei mai importanți oameni din viața mea…
Atât de multe amintiri cu bune și rele, cu multe zâmbete dar și cu lacrimi, cu uniri de destine, cu conducere pe ultimul drum al unei a treia bunici a mea, cu botezuri și cu sărbători frumoase, cu grija maternă și bunătatea uneia din foarte puținele doamne din viața mea. Nu am acum cuvinte să exprim nodul din gât, să exprim ghemul de emoții ce împreună cu dorul de ea nu mă lasă să îi reamintesc exact cât de dragă încă îmi e, cât îmi doresc uneori de aici de pe mare să fac mai mult, să întorc timpul pe care l-am irosit și nu am ridicat telefonul să trimit un mesaj să verific ce mai face, să îi aud vocea și accentul atât de plăcut, să îi aduc din nou promisiunea că în acest sfârșit de an o voi vizita…
Doamna Gleja Augustina, femeie cu suflet din Iași, este sărbătorită în mintea și inima mea acum, este ziua dumneaei și vreau să știe că toată această zi este în mintea și inima mea dedicată ei, că îi urez mai mulți ani decât își poate imagina și că toate razele de soare, cu ce aduc ele mai mult pe lume, viață, căldură, lumină, i le dedic…
Am scris despre doamne întâi, așa cum se cade…
Acum despre un domn. E bunicul meu și vreau să îi zic, pentru prima dată de când m-am născut, de mai bine de 28 de ani, ceea ce aș fi vrut să știe de mai de mult. Îl iubesc. Pentru multe. Pentru că mi-a dus grija de multe ori, pentru că mi-a ținut apărarea de multe ori când eram copil atunci când simțeam că nu pot duce singur anumite emoții, pentru că a știut să îmi explice mereu calm ceea ce îi ceream (prin cuvinte sau fără) să îmi explice, pentru că a lucrat lângă mine temele practice, mecanice la care nu sunt prea bun nici acum, că mi-a dat sfaturi așa cum a știut el mai bine, prin povești din copilăria lui, să îi mulțumesc că a ales să facă toate acestea fără a îmi fi bunic de sânge. Vreau să știe că pentru mine e singurul bunic din partea tatei pe care l-am cunoscut și va fi singurul bunic din această parte a familiei pe care îl voi considera mereu adevăratul meu bunic.
Este ziua lui pe 8 august și, din fostul Leningrad, marele Sankt Petersburg mă gândesc la el și îi urez la fel de mulți ani și de acum înainte, mulți și atâția câți poate duce cu seninătate și cu bucurie. Să ne revedem cu bine Abi și să bem un pahar de vodcă așa cum de multe ori doar am glumit…
Este unul din cele mai importante articole pe care le-am scris și cu mai multă emoție decât mă așteptam. Nu e în stilul cu care mulți s-au obișnuit pentru că de data aceasta cuvintele nu le-am găsit suficiente. E însă un articol la fel de sincer ca întotdeauna.
La mulți ani din nou dragii mei, Denis Ciumbargi.
Comentarii
Sentimentele trec dincolo de ecran chiar daca nu toate aminitirile s'au transformat in cuvinte...
am lacrimat ca si cum ar fi fost amintirile mele.