Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Un fir de nisip de pe fundul oceanului are o şansă mică să fie oferit din dragoste. Un fir de nisip de pe fundul oceanului are o şansă mare să fie invidiat. Un fir de nisip de pe fundul oceanului are o şansă, fie ea mică sau mare de a nu mai fi pe fundul oceanului. Tot ce trebuie să i se întâmple este să fie ascuns între pereţii fragili ale unei scoici ce să îl transforme într-o perlă. O perlă are frumuseţe brută şi uneori singura şlefuire de care are nevoie e aceea a minţii celei sau celui ce o va oferi şi / sau purta. O perlă poate să reflecte lumină deşi culoarea ei e acoperită de o atingere mată. Într-un mod asemănător, unic însă, e şi el. Să prinzi curajul de a fi în lumină şi de a te lăsa purtat de cei ce te vor vedea, de fi invidiat sau comparat cu alte perle mai mari sau mai negre pentru mine e un motiv să îl admir din umbra mea. Artistul poate fi, din modul meu de a vedea, artist doar dacă înainte de a păşi pe scenă are talentul de a fi om unit de el însuşi dar şi de cei...

Există reguli ce se aplică oriunde. Uneori regulile sunt ale altora, alteori regulile sunt cele ale spectatorilor noștri. Există clipe când trebuie să întinzi mâna şi să îţi iei la revedere de la prieteni sau iubite, iubiţi sau de la lume. Există clipe când trebuie să cazi. Ştii că în cer sunete de pian îi veselesc pe zeii ce cu mintea rece au ca regulă să nu le pese când cineva aici pe pământ pierde o şansă de a fi fericit. Joci cu tot ce ai de jucat, îţi încerci toate trucurile şi la un moment dat destinul ne este acela de a nu mai avea nici un as în mânecă. Ajungi doar să fii un om cu privirea goală. Am fost un prost să joc după reguli, reguli ce spuneau că am dreptul să îmi construiesc un cămin în braţele tale ca şi cum locul meu ar fi acolo. Există clipe când devii furios că buzele îi sunt atinse de altă persoană sau când ştii că asta urmează să se întâmple. Dar există o regulă cum că trebuie să te prefaci că eşti matur şi înțelegi că e normal şi îţi aduci aminte ...

Atunci când crezi că ştii destule, ştii destule despre toţi şi toate. Ştii despre lucruri şi eşti deasupra tuturor prin a fi sau a nu fi logic, a fi citit, a fi precum o carte unde tot ce scrii se aşează pentru a nu fi şters şi pentru a rămâne mărturie. Dar când vrei să placi cuiva, devii un prost, precum o carte ce a căzut în apă şi tot ce eşti se împrăştie pe filele înmuiate. Apoi, te ridici şi îţi pui filele prinse cu cârlige la uscat prin pomi pentru a primi o gură de soare. Sper să nu îmi fie pierdute filele. Acum despre tine. Îţi scriu în public şi îşi scriu pentru a putea înţelege de ce sunt prost… Pentru a scoate de pe filele mele firea sensibilă ce ştii de ce nu a putut ieşi. Pentru a spera că nu eşti egoist şi pentru a te avea. Întâi, prin inimă. Îţi scriu să îmi aduc aminte de prima întâlnire după prima săptămână. Şi încep… Îţi voi aduce dimineaţa flori, trandafiri albi pe măsură ce soarele începe să strălucească peste chipul tău, parfum dulce în sticluţe de bijuter...

Nu vreau să umplu tăcerea pentru că îmi spune adevărul. Nu vreau să ascult tăcerea spunându-mi povestea ei despre vânturi ce spulberă nisipul fierbinte. Nu vreau să vizitez piramide făcute din cântecul de jale a mii de oameni ce mureau căzând din înălțimile unde locuiesc zeii. Nu vreau să știu cum îi ardea trupul când sudoarea le pătrundea prin pielea smulsă de biciuirile zilnice când cereau o simplă gură de apă. Te-ai gândit că acei oameni nu au avut cum să se gândească cum e să nu ai o persoană iubită pentru că erau sclavi ce își dădeau viața pentru gloria altuia, a unui faraon? Şi ei plângeau după persoanele ce le-au avut în brațe și care însemnau mult pentru ei. Însă ei le pierdeau altfel. Acele persoane mureau pentru gloria faraonului, fără să aibă vreodată nume, fără să știm azi de fapt ale cui sunt oasele ce țin drept fundație frumoaselor piramide. Să nu fii trist că nu mai ai un om lângă tine. Încerc să învăț și eu asta. Fii trist dacă e vina ta că nu ai ...

Un apus de soare poate fi între nori. Sau poate fi dincolo de ei. Un apus de soare poate reflectat în picături de rouă. Sau poate doar răsăritul. Un apus de soare poate să fie văzut de mii de oameni în acelaşi timp şi toţi să creadă că doar ei îl privesc, ei singuri. Sau poate îşi dau seama că se uită şi alţii. Un apus de soare poate să fie prins într-un tablou în care unii văd căldura cum face dragoste cu cerul şi pământul. Sau poate unii văd cum răceala nopţii omoară soarele. Un apus de soare poate să fie o amintire a unei zile când aveai lângă tine o veche colegă de liceu cu care vorbeai cu drag despre lumea mare. Sau poate fi o amintire a unei zile când erai singur plângând că acea prietenă te-a uitat că tu nu ai mai sunat-o. Un apus de soare poate fi cântat într-un cântec franțuzesc vechi ce are parfum de gramofon şi să te ducă cu gândul la perlele de lumină din ochii bunicii. Sau poate fi ascuns după geamurile prăfuite ale casei acesteia în care nu a mai intrat nimen...

  Uneori, la urmă nu rămâne decât o uşă închisă iar afară, strigătele unei mame ce sărută hainele copilului ei. Uneori, la urmă nu rămâne decât o uşă închisă iar afară, lacrimile unui tată ce urmează să regrete că a fost tată unui copil ce îşi dorea un tată. Uneori, la urmă nu rămâne decât o uşă închisă iar afară, alţi oameni ce vor o vor deschide pentru a intra dar nu şi pentru a mai ieşi vreodată. Uneori, la urmă nu rămâne decât o uşă închisă iar afară, o istorie scrisă corect sau nu, dar fără meritul de a fi onorabilă. Uneori, la urmă nu rămâne decât o uşă închisă iar afară, noi, cu gândul unii la alţii şi cum vom uita de ce o uşă, rămâne, uneori, la urmă. Un film preferat, “Băiatul în pijamale dungate” (The Boy in the Striped Pajamas).